O structură românească vie la Grenoble

Parohia „Toți Sfinții” din Grenoble, Franța, a fost întemeiată în urma dorinței și cererii câtorva credincioși din regiune, în iunie 2002, informează „Ziarul Lumina”. Slujbele în limba română de până atunci au avut un caracter sporadic, fiind legate de evenimentele mai importante ale Bisericii Ortodoxe și la praznicele mari, cum ar fi Învierea sau Nașterea Domnului.

În primăvara anului 2001, părintele Cristian Niculescu de la parohia Lyon a fost invitat pentru a sluji o dată pe lună Sfânta Liturghie în localul Casei României din Grenoble. La scurt timp însă, având în vedere nevoile duhovnicești și solicitările pentru diverse slujbe venite din partea credincioșilor, Înaltpreasfințitul Iosif a socotit necesară prezența permanentă a unui preot la Grenoble și îndesirea slujbelor. Prin urmare, a răspuns cererii credincioșilor, acordându-le binecuvântarea de a se organiza într-o parohie.

Parohia, cu hramul ‘Toți Sfinții’, s-a constituit în luna iunie 2002, efectuându-se toate demersurile pentru crearea unei asociații culturale cu același nume. Totodată, fiind nevoie de un lăcaș pentru oficierea slujbelor, s-a realizat o înțelegere cu comunitatea catolică din Poisat, care a pus la dispoziția parohiei ortodoxe române din Grenoble Centrul Ecumenic din Poisat, cu permisiunea de a sluji o dată la două săptămâni.

Unde se țin slujbele

Păstorirea românilor ortodocși din Grenoble a fost sarcina preotului Cătălin Adrian Cordoș, între 2002 și 2007. Acesta oficia slujbele în alternanță cu Parohia ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ de la Lyon, unde este și în prezent preot paroh.

Necesitatea unui program de slujbe permanent și regulat, precum și prezența în parohie a unui preot paroh care să se ocupe de aceste aspecte au făcut ca Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale să acorde binecuvântarea părintelui Ioan Nicolae Căpuțan să slujească în fiecare duminică și la marile sărbători, începând cu luna iunie 2007, acesta fiind numit și preot paroh al acestei comunități.

Odată cu numirea unui preot paroh s-au făcut demersuri pentru a obține un local unde slujbele duminicale să fie ținute cu regularitate. Astfel, în acord cu comunitatea catolică din zonă ortodocșilor români din Grenoble, le-a fost pusă la dispoziție Biserica ‘Saint Bernard’ din Saint Martin dâHères, începând cu luna septembrie 2008. La data de 20 iunie 2010, acordul pentru preluarea bisericii de către comunitatea ortodoxă românească pentru o perioadă de trei ani a fost semnat de către Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și Excelența Sa, Monseniorul Guy de Kerimel, Episcopul romano-catolic de Grenoble-Vienn. Biserica a fost pusă la dispoziția Parohiei ortodoxe române a Tuturor Sfinților și va putea fi, eventual, cumpărată de către comunitatea românească.

O parohie de intelectuali

Comunitatea din Grenoble este deja una bine închegată în jurul bisericii și a preotului paroh, slujbele fiind săvârșite în limba română și limba franceză pentru folosul duhovnicesc și al celor ce fac parte din familiile mixte și nu cunosc limba română, dar sunt membri ai Bisericii Ortodoxe.

Comunitatea bisericească românească din Grenoble s-a închegat în jurul parohiei și a tânărului preot paroh cu multă putere de muncă și inițiativă. Membrii comunității sunt în general studenți români, doctoranzi, cercetători sau profesori universitari, care, la încheierea studiilor sau stagiilor de pregătire, au decis să se stabilească în frumosul oraș francez de la poalele Alpilor. Ceea ce este interesant, conform mărturiei părintelui paroh Ioan Nicolae Căpuțan, este că majoritatea acestor persoane provin din sfera științelor exacte, fiind vorba de informaticieni, fizicieni, chimiști, matematicieni, finanțiști sau medici.

Având în vedere natalitatea relativ crescută și numărul de botezuri destul de ridicat (aproximativ 80 în ultimii 3 ani), preotul paroh și membrii comunității au decis înființarea unei școli catehetice bilunare, sub coordonarea doamnei Françoise Gerrin. Și cum o școală nu poate funcționa fără cărți, implicit fără o bibliotecă, și această problemă s-a rezolvat la Grenoble, pentru că o membră a parohiei, care a înțeles necesitatea unui loc de lectură în care să se găsească și cărțile pentru cei mici, și nu numai, a decis să doneze pe seama parohiei numeroase volume în limba română din biblioteca personală.

Și dacă parohia are o structură atât de vie, s-au pus și bazele unui comitet redacțional pentru editarea revistei parohiale ‘Lumina lumii’, în care sunt prezentate articole și aspecte ale învățăturii de credință creștin-ortodoxe, dar și chestiuni de cultură și istorie națională, în așa fel încât ea să corespundă cerințelor cât mai multor credincioși, tineri și vârstnici. Revista parohială ‘Lumina lumii’ este coordonată de domnul Cristian Dascălu, matematician, profesor universitar, absolvent și doctorand în Teologie.

Comentarii Facebook


Știri recente