O slujbă de călugărire la Mănăstirea Sărăcinești

Nu de mult, am trăit clipe înălțătoare participând la o rasoforie și o călugărire, la Mănăstirea Sărăcinești din județul Vâlcea. Și pentru că cele două candidate la monahism, sora Otilia și rasofora Irina, au trecut la o viață nouă, totul a urmat firesc, așa cum Taina Sfântului Botez ne conduce spre o existență cu totul nouă, informează „Ziarul Lumina”.

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, și părintele arhim. Vartolomeu Androni, exarhul mănăstirilor din aceeași eparhie, împreună cu un sobor de preoți de la Mănăstirea Cozia, au făcut ca această slujbă să poarte o rază din lumina Învierii, pe trepte ale desăvârșirii monastice. Emoția celor două, precum și a credincioșilor veniți aici la ceas de seară, a culminat cu rânduiala tunderii în monahism. Cine nu ajunge măcar o dată în viață la o astfel de slujbă rămâne departe de esența trăirii monastice.

Încă de la intrarea în biserica sfintei mănăstiri, o pace adâncă se cernea peste lumina difuză a lumânărilor care pâlpâiau la ceas de Priveghere. Era pentru întâia oară când așteptam să văd o astfel de slujbă. Toată lumea purta straie de sărbătoare și se comporta ca și cum s-au înfrățit cu toții într-o altfel de taină.

Sora Otilia aștepta să facă primul pas pe treapta rasoforiei, care este de fapt „începutul chipului monahicesc”. Deși se află de patru ani în mănăstire, ea este conștientă că rasoforia este „începutul sfântului chip”. Punctul culminant al acestei slujbe a fost tunderea părului și schimbarea numelui. În timpul acesta, ierarhul a spus: „Se tunde roaba lui Dumnezeu Nifona (acesta a fost momentul schim-bării numelui), în numele Tatălui. Amin; și al Fiului. Amin; și al Sfântului Duh. Amin. Să zicem pentru dânsa: Doamne miluieș-te!”. I-au strâns apoi părul, completându-i veșmintele monahale cu rasă, culion și camilafcă. Părea alt om, înnoirea fiind extrem de evidentă, sub harul rugăciunilor ierarhului. Am simțit în clipa aceea momentul de reînnoire a persoanei care caută desăvârșirea, am simțit că acela avea să fie începutul unei alte viețuiri, aceea de monah, chiar dacă este deocamdată doar la început de drum. Strălucirea din priviri îi trăda bucuria de a-L sluji pentru totdeauna pe Mântuitorul, emanând statornicie și în același timp dorință de viață, de nevoință după poruncile lui Hristos.

Privind spre marea aceea de oameni, călugări și mireni, cu toții în duh și negrăită bucurie, am simțit prezența harului, inundând cu lumină bisericuța mică a mănăstirii. În întunericul nopții, doar lumânările mai pâlpâiau. După ce s-a închinat la sfintele icoane, rasofora Irina, îmbrăcată într-o cămașa albă, s-a oprit la ușa bisericii, de unde venea încet, încet, ca o șoaptă, sub mantia nașei sale de călugărie. Fiind mai evoluată în trăirea monastică, se vede fermitatea cu care primește bucuria că-lugăriei. E și firesc, având în vedere că a intrat în viața monahală cu 22 de ani în urmă. Cu toate acestea, emoțiile sale au fost asemenea celor pe care le-a avut rasofora Nifona. Rânduiala tunderii în monahism a fost la început oarecum asemănătoare cu cea a rasoforiei. A urmat aceeași tundere a șuvițelor de păr, dar răstignirea acesteia sub forma crucii și dialogul pe care l-a purtat cu ierarhul în timpul slujbei au fost înălțătoare. N-am trăit niciodată un sentiment atât de profund și ridicându-mi pentru o clipă privirea, am zărit ochii umeziți de lacrimi de bucurie pe chipurile tuturor. Prima haină pe care a primit-o monahia a fost cămașa cea albă, un fel de simbol al luminii de pe Tabor. I s-a dat apoi crucea, ca „armă împotriva diavolului”, cruce pe care o va purta în nevoința de a-L urma pe Hristos. Un lucru extrem de interesant pentru mine a fost paramanul – o bucată de pânză neagră, în formă de dreptunghi, pe care nașa de călugărie i-a legat-o de spate și pe care scria: „Luați jugul Meu că este bun și sarcina Mea ușoară!” Au îmbrăcat-o apoi cu dulama, care simbolizează haina pocăinței, după care au încins-o cu o curea, despre care se spune că este „puterea adevărului”, care mortifică trupul și înnoiește duhul. A fost încălțată cu pantofi noi, care să o ajute în alergarea cu ușurință spre a vesti Evanghelia, după care i s-au pus rasa și culionul, peste care au înveșmântat-o cu mantia. Cutele acesteia, asemenea unor raze strălucitoare, au semnificația luminii coborâte peste Sfinții Apostoli, pe muntele Tabor. În momentul în care i s-a pus camilafca, sub acest văl foarte subțire, a apărut un chip nou, într-o lumină nouă, purificată prin puterea nemărginită a Harului Divin. Metaniile, crucea și făclia, pe noi, mirenii, ne impresionează ca imagine, dar semnificația teologică a acestora se conturează într-un scut de apărare, fiind permanenta armă împotriva diavolului. În final, maica a fost condusă într-o strană. Am trecut cu toții prin fața ei și, după rânduială, întrebând-o cum o cheamă, ea a răspuns fiecăruia: Ecaterina.

Din nou le-am întâlnit privirea, ca și cum un petic de cer fusese rânduit să lumineze biserica acestei sfinte mănăstiri. În ființa lor cea nouă, rasofora Nifona și maica Ecaterina au primit tunderea în monahism ca pe un dar de preț al Mântuitorului Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente