O rază de lumină, timp de trei zile la Iași

Fundația „Solidaritate și Speranță” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a derulat, în perioada 9-11 aprilie 2014, prin Centrul de zi „Sfânta Marina” și Centrul de zi „Mia Casa Inculeț” Bârnova, proiectul național „O rază de lumină”, alături de partenerii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Numărul 2 din Comănești, informează „Ziarul Lumina”.

Beneficiarii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Numărul 2 din Comănești au fost prezenți timp de trei zile în Iași, în cadrul proiectului național „O rază de lumină”. Cei opt copii din centru, însoțiți de prof. Oana Ardeleanu, coordonatorul proiectului, au desfășurat o serie de activități. Prin acest schimb de experință s-a dorit o mai bună colaborare între centrele de zi destinate copiilor defavorizați și centrele școlare de educație incluzivă. „Sperăm ca beneficiarii centrelor noastre să aibă posibilitatea interacționării, socializării și dezvoltării de abilități care să le permită în viitor să se privească cu egalitate de șanse în cadrul comunității. Ne dorim ca acest schimb de experiență să fie un model de bune practici educaționale”, a declarat Lucian Isaicu, coordonatorul Centrului de zi pentru copii „Sfânta Marina”. Copiii s-au implicat în ateliere de pictură, acțiuni sportive, ateliere de gatit, jocuri interactive și competiții, dans, au vizitat puncte turistice din Iași, au vizionat piese de teatru s.a. La activități au mai participat voluntari, profesori, psihologi, psihopedagogi și asistenți sociali. „Prin acest schimb de experiență, copiii noștri au socializat, reușind să descopere o lume nouă și să realizeze că în viață totul are o soluție de rezolvare a diverselor aspecte socio-educaționale”, a explicat prof. Oana Ardeleanu. Părintele Mihai Doroșincă, directorul executiv al Fundației „Solidaritate și Speranță”, și-a exprimat bucuria pentru vizita partenerilor de la Comănești, pentru că astfel pot fi diversificate activitățile educaționale dintre centrele de zi ale FSS și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Numărul 2. „Dorim pe viitor să intensificăm astfel de colaborări prin care, atât copiii cu dizabilități, cât și cei provenind din mediile sociale defavorizate, să poată interacționa, socializa și colabora pentru o bună dezvoltare personală și educațională”, a declarat pr. Mihai Doroșincă.

Comentarii Facebook


Știri recente