O „procesiune a tinereții” va avea loc la Caransebeș în Duminica Ortodoxiei

În Duminica Ortodoxiei, membrii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte vor merge într-o procesiune cu icoane de la Centrul Eparhial la Catedrala Episcopală din Caransebeș.

Dedicată Ortodoxiei, „procesiunea tinereții” reprezintă un îndemn de afirmare a credinței ortodoxe, „atât prin mărturisire, cât și prin fapte”.

„Faptul că în această duminică noi facem procesiuni cu icoane, participăm la Sfânta Liturghie, ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului este o confirmare a mărturisirii noastre de credință, pentru că orice mărturisire trebuie încununată prin faptele noastre”, a transmis Pr. Casian Rușeț, consilier cultural în cadrul Episcopiei Caransebeșului.

După procesiune, tinerii vor participa la Sfânta Liturghie oficiată de PS Lucian la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș.

De asemenea, după slujbă vor fi organizate diferite ateliere de lucru pentru tineri.

„Toți credincioșii sunt așteptați în comuniunea bucuriei depline la maica tuturor bisericilor ortodoxe din Banatul de Munte pentru a începe urcușul duhovnicesc spre Înviere”, au transmis reprezentanții Episcopiei Caransebeșului.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente