O parohie din Piatra Neamț le dă de citit călătorilor care folosesc transportul în comun

Parohia „Buna Vestire”- Sărata din Piatra Neamț a donat societății de transport în comun din oraș peste 500 de volume din literatura română și universală. Scopul proiectului este de a oferi o alternativă la folosirea telefonului în transportul public.

Proiectul „Citim de sărbători” este derulat în perioada sărbătorilor de iarnă de parohia nemțeană și SC Troleibuzul SA, companie care administrează transportul în comun din oraș.

Cele peste 500 de volume au ajuns în majoritatea mijloacelor de transport în comun din oraș.

„Știm cu toții cum cărțile spun povești și oferă informații pe care călătorul le transportă în viața sa de zi cu zi. Felurile în care cărțile citite influențează o persoană sunt numeroase! Pentru cei mai mulți, contactul cel mai puternic cu literatura apare în timpul școlii, dar de ce doar în timpul școlii, și de ce nu cu o surpriză vădită, prin găsirea unei cărți pe scaunul din autobuz”, a declarat pentru Doxologia Preotul Mihai Capșa-Togan, de la Biserica „Buna Vestire”.

Preotul Mihai Capșa-Togan este și profesor de Limba și literatura română.

Directorul societății de transport și-a arătat deschiderea pentru astfel de proiecte care îmbunătățesc calitatea serviciilor oferite călătorilor.

„Scopul acestui proiect este unul nobil, de a oferi un moment de respiro literar călătorilor, de a le aminti că numai cultura este alternativa cea mai viabilă la stresul unei societăți supertehnologizate. Să ne întoarcem, de fiecare dată cu plăcere, la carte, la literatură”, a îndemnat directorul Troleibuzul SA, Cristian Sauciuc, pentru Mesagerul de Neamț.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Comentarii Facebook


Știri recente