O parohie din Episcopia Devei a înființat cu sprijinul credincioșilor un centru social pentru copii

Parohia Brad I, din Episcopia Devei și Hunedoarei, a înființat Centrul Social „Cristian”. Clădirea în care funcționează așezământul a fost donată de familia Olimpiu și Doina Jula.

Preasfințitul Părinte Gurie a inaugurat duminică centrul din municipiul Brad, prin oficierea slujbei de sfințire.

În cadrul centrului se vor desfășura activități de tip „after school”. Elevilor li se asigură o masă caldă, urmând ca asistați de cadrele didactice, voluntari ai proiectului, să pregătească temele pentru școală și să participe la diferite activități recreative, informează Episcopia Devei și Hunedoarei.

De asemenea, așezământul dispune de o sală de recuperare medicală, dotată cu aparatură specifică.

Episcopul Devei și Hunedoarei  a acordat familiei Jula diploma și medalia aniversară la zece ani de la întemeierea eparhiei, iar preoților Alexandru Letea și Ioan Jorza gramate de mulțumire.

Foto credit: Episcopia Devei și Hunedoarei

Comentarii Facebook


Știri recente