Elevii și preșcolarii din cuprinsul Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Brăila, inclusiv și copiii de la centrele de plasament din oraș, au primit luni daruri prin efortul preoților și al enoriașilor acestei comunități.
112 copii au primit, astfel, daruri în valoare de 11.000 lei. Pachetele au constat în principal din dulciuri, iar copiii de la centrele de plasament au primit și haine de iarnă.
Hainele au fost procurate de preoți potrivit nevoilor semnalate de reprezentanții instituțiilor de protecție socială.
Acțiunea filantropică a fost organizată în preajma sărbătorii Sf. Nicolae, ocrotitorul orașului Brăila.
Foto credit: Parohia „Sf. Cuv. Parascheva”
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews