O parohie de lângă Torino și-a inaugurat noua biserică de sărbătoarea Sf. Ioan Gură de Aur

Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a inaugurat sâmbătă biserica Parohiei Orbassano, din zona metropolitană Torino, în provincia italiană Piemont. La eveniment au participat autorități locale italiene și oficiali români, care au susținut, în încheiere, scurte alocuțiuni.

Noul lăcaș de cult, care are ca hram principal sărbătoarea Sfântului Mc. Emilian de la Durostorum, a primit un al doilea ocrotitor cu ocazia inaugurării: pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.

„Ne bucurăm pentru faptul că avem o nouă biserică românească ridicată pe pământ italian. De multe ori, când ajungem la momentul acesta al împlinirii, al bucuriei, al trăirii unui vis, credem că am ajuns la final, că am terminat ceea ce aveam de făcut”, a spus Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania.

„Însă, doresc să vă spun că de acum înainte se începe o lucrare mai mare de formare a parohiei, de zidire duhovnicească a comunității, de a-i ajuta pe creștini să crească în calea cunoașterii Lui Hristos”, a adăugat Arhiereul-vicar al Episcopiei Italiei.

La sfârșitul slujbei de binecuvântare, Părintele Paroh Eugen Bînzari, care a lucrat cot la cot cu muncitorii care au construit biserica, a fost hirotesit iconom stavrofor.

Parohia Orbassano a fost înfiinţată în martie 2016. Prin bunăvoința primarului de atunci, a primit un spațiu de tip magazie. Acolo, românii țineau slujbe doar duminica și strângea absolut tot la sfârșitul zilei, pentru a lăsa spațiul altor organizații care activau în timpul săptămânii.

Acum, parohul și enoriașii sunt fericiți că nu mai trebuie să depună acest efort săptămânal, pe care l-au făcut timp de cinci ani.

Piatra de temelie a noii biserici a fost sfințită de Arhiereul-vicar Atanasie de Bogdania în 14 septembrie 2019. Terenul de 2.000 de metri pătrați a fost oferit în concesiune de primărie.

Noua biserică se află pe Via della Bassa, 52, Orbassano și are pagină de Facebook.

Foto credit: Facebook / Mihai Bursuc

Comentarii Facebook


Știri recente