O parohie craioveană a strâns 3.000 de euro pentru copiii bolnavi de cancer tratați la spitalul din oraș

Parohia Brândușa din Craiova a realizat anul acesta o nouă colectă pentru copiii bolnavi de cancer tratați la spitalul din oraș.

La efortul de strângere de fonduri s-au alăturat Asociația Vasiliada a Arhiepiscopiei Craiovei, precum și școli, grădinițe și alte instituții din municipiu.

Acțiunile lor s-au concretizat în strângerea sumei de 3.000 de euro, care a fost folosită pentru achiziționarea unei stații injectomat-infuzomat complet echipată, care a fost donată Secției de Oncopediatrie a Spitalului de Urgență din Craiova.

La ceremonia de donare au participat Părintele Florin Mihail, președintele Asociației Vasiliada, și Părintele Gabriel Sorescu, parohul comunității liturgice Brândușa, care au subliniat puterea transformatoare a faptelor bune și impactul pe care acestea îl au asupra comunității.

Personalul medical și voluntarii parohiei, coordonați de dr. Savu Elena, le-au oferit și daruri copiilor internați.

De asemenea, Asociația Vasiliada a anunțat organizarea, după Sfintele Paști, a unui pelerinaj la mănăstirile din Oltenia, destinat copiilor pacienți ai Secției de Oncopediatrie și familiilor acestora.


Parohia Brândușa oferă daruri pentru pacienții de Oncopediatrie în fiecare an, strângând fonduri prin organizarea unui Târg de Jucării. În trecut, copiii tratați la Secția de Oncopediatrie din Craiova au mai primit în dar pelerinaje și excursii prin efortul acestei parohii.

Foto credit: Mitropolia Olteniei


Știri recente