O parohie buzoiană oferă burse lunare pentru 25 de liceeni. Proiectul se desfășoară de peste un deceniu

O comise formată din profesori de la 10 unități de învățământ din Buzău a decis cine sunt cei 25 de liceeni care vor beneficia de bursele lunare de studiu în valoare de 500 de lei oferite de Parohia „Cuvioasa Parascheva” din oraș.

Anul acesta au fost depuse 39 de dosare, iar comisia a evaluat recomandările profesorilor, CV-urile și eseurile candidaților, performanțele lor școlare și măsura în care sprijinul financiar lunar va avea un impact real asupra situației lor.

Rezultatele sunt afișate la avizierul din curtea Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Buzău, str. Oltului, nr. 42, beneficiarii urmând să transmită datele bancare pentru viramentele lunare.

„Este al unsprezecelea an în care Centrul Cultural-Filantropic Cuvioasa Parascheva din Buzău organizează acest program de burse, la inițiativa președintelui asociației, pr. prof. dr. Gheorghe Sava-Popa, în baza unui apel județean și a unor criterii fundamentate pe comportament responsabil în comunitate și performanțe școlare remarcabile”, explică pr. prof. Cristian Marius Dima, vicepreședintele asociației parohiale.

Elevii care vor beneficia de burse anul acesta provin de la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”, Liceul de Arte „Margareta Sterian”, Liceul Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman”, Liceul Teoretic Pogoanele și Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău.


Peste 270 de elevi și studenți meritorii au beneficiat, în ultimul deceniu, de programul de burse inițiat de parohie, care îi ajută să-și atingă potențialul și să urmeze parcursul școlar dorit.

Foto credit: Freepik


Știri recente