O nouă parohie ortodoxă românească în Dublin, Irlanda

În 5 și 6 iunie 2010 s-a înființat o nouă parohie ortodoxă românească, închinată „Bunei Vestiri” și „Duminicii Sfinților Români”, în Dublin, Irlanda.

Această Parohie este formată din toți românii care au aparținut până acum Bisericii Grecești, împreună cu Pr. Ioan Irineu Crăciun, fost Paroh al acestei Biserici timp de 29 de ani. Primul Hram a fost binecuvântat cu hirotonia Părintelui Petru Vlaic întru preot pe seama nou înființatei parohii, informează Secretariatul Consiliului parohial al parohiei ortodoxe române „Buna Vestire” și „Duminica Sfinților Romani” din Dublin, Irlanda.

La aceste sărbători au fost prezenți Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, care a oficiat Sfânta Liturghie, Excelența Sa domnul Ambasador Iulian Buga, preoții din Protopopiatul Irlandei și un impresionant număr de credincioși.


Știri recente

Patriarhul Daniel despre Adormirea Maicii Domnului: Luminează taina Bisericii şi a sfârşitului creştinesc al vieţii omului (Integral)

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a predicat sâmbătă, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a prezentat istoricul sărbătorii și principalele învățături duhovnicești despre Adormirea Maicii…