O nouă biserică târnosită în Parohia Fârtățești II

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a târnosit duminică, 8 septembrie 2013, de Nașterea Maicii Domnului, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, biserica temeluită în punctul Dealul Schitului din satul Valea Ursului al comunei Fârtățești, din județul Vâlcea, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Sute de credincioși vâlceni au luat parte la slujba de sfințire a noii biserici cu hramurile „Izvorul Tămăduirii”, „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, din parohia Fârtățești II, protoieria Drăgășani, județul Vâlcea. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Preasfințitul Episcop Emilian Lovișteanul împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe tânărul Cătălin Petruț Dorobanțu, absolvent al Facultății de Teologie „Sfânta Filofteia” din Pitești, pentru Bisericuța – capelă cu hramul „Sfântul Nectarie de la Eghina” a Spitalului de Neuropsihiatrie Drăgoești, Protoieria Drăgășani, județul Vâlcea.

În urma îndemnului la rugăciune pentru pace, adresat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ierarhilor, preoților, monahilor, monahiilor și credincioșilor din Patriarhia Română, la Sfânta Liturghie, Preasfințitul Emilian Lovișteanul a citit rugăciunile pentru înmulțirea dragostei și dezrădăcinarea urii și a toată răutatea.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a evidențiat însemnătatea praznicului „Nașterii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos”. Mai departe, Părintele Ierarh a arătat importanța spirituală și simbolistica slujbei de sfințire a unui locaș de cult.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop l-a felicitat pe părintele paroh Ion Gîrju pentru frumoasa activitate pastorală, misionară și administrativă desfășurată în cadrul parohiei, conferindu-i titlul onorific de iconom stavrofor. Părintele Gîrju a mulțumit la rândul său Preasfințitului Părinte pentru vizita și binecuvântarea arhierească dăruită și în anul acesta credincioșilor parohiei. De asemenea, mai multe personalități, ctitori ai noului locaș de cult, au primit din partea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului „Distincția de vrednicie” pentru contribuția substanțială la lucrările de construire și înfrumusețare ale bisericii din localitate. Tot cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop a hirotesit duhovnic pe Pr. Romeo Georgian Popa, de la Parohia Glăvile, din localitatea cu același nume.

După Sfânta Liturghie, credincioșii veniți la târnosirea bisericii au trecut prin Sfântul Altar, au sărutat Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce și au primit târnoseală, iconițe și cărți de rugăciuni.

La eveniment au mai luat parte Părintele Iulian Mădălin Bușagă, Protoiereu de Drăgășani, reprezentanți ai autorităților de stat, locale și centrale, Președintele Consiliului Județean Vâlcea – Ion Cîlea, Subprefectul județului Vâlcea – Aurora Gherghina, Nicolae Voicescu – Primarul comunei Fârtățești, alte oficialități, preoți și numeroși credincioși din parohie și din împrejurimi.

Biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii”, „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, din parohia Fârtățești II, se află în cătunul Dealul Schitului zis și Valea Ursului, din comuna Fârtățești, județul Vâlcea.

Piatra de temelie pentru această biserică a fost pusă cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, la inițiativa părintelui paroh Ion Gârju, în luna octombrie a anului 2012, de către Părintele Iulian Mădălin Bușagă, Protoiereu de Drăgășani, iar construcția a fost finalizată la 1 septembrie 2013, cu sprijinul enoriașilor comunei Fârtățești și al Consiliului Local al Primăriei Fârtățești. Un aport financiar substanțial la ridicarea sfântului locaș l-au adus deputatul Dan Constantin Mazilu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, ing. Ion Cîlea, ing. Nicolae Voicescu, edilul comunei Fârtățești, domnul Lucian Smaranda și doamna Minodora Ionela Gîrju.

Pictura interioară este în tempera, în stilul neobizantin, a fost realizată de către pictorul Alexandru Bunghiu din Slatina.

Comentarii Facebook


Știri recente