O nouă biserică ortodoxă română în Sydney, Australia

Cu ocazia sărbătorii Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc duminică, 29 august, Adunarea Generală anuală a parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Sydney – Australia. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Mihail, Episcopul Australiei și Noii Zeelande, alături de preotul paroh Vasile Prunduș.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop Mihail a vorbit despre importanța acestei sărbătorii, mulțumind membrilor parohiei pentru eforturile depuse și în acest an pentru bunul mers al parohiei. Cu acest prilej, Preasfințitul sa i-a acordat părintelui Vasile Prunduș rangul de preot iconom stavrofor pentru activitatea pastorală excepțională în sânul parohiei. În continuare a fost prezentată activitatea pastoral-misionară și administrativă a parohiei în decursul anului financiar 2009-2010.

În cadrul ședinței Adunării Generale a fost prezentat proiectul de construcție a noului Centru Cultural și a noii Biserici românești, purtându-se discuții pentru îmbunătățirea proiectului, după cum ne informează părintele Vasile Prunduș. Acest proiect cuprinde construirea unui Centru Cultural, a unei Biserici și a unui Oficiu Parohial, urmând a fi prezentat autorităților Consiliului Local spre a fi aprobat. De asemenea, s-a constituit Consiliul de Construcție a Bisericii, format din cinci membrii, specialiști în domeniul construcțiilor, care vor face evaluarea acestui proiect și împreună cu Consiliul Parohial vor începe demararea lucrărilor.


Știri recente

Patriarhul Daniel despre Adormirea Maicii Domnului: Luminează taina Bisericii şi a sfârşitului creştinesc al vieţii omului (Integral)

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a predicat sâmbătă, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a prezentat istoricul sărbătorii și principalele învățături duhovnicești despre Adormirea Maicii…