O mie de copii din țară și diaspora au ilustrat în timp record două manuale de arte vizuale pentru școala primară

O mie de copii de la Liceul Teoretic „Sf. Trei Ierarhi” din Capitală, de la Liceul Românesc „Sf. Siluan și Sofronie” din Huldenberg, Belgia, și de la alte școli din țară au creat în timp record zece mii de ilustrații pentru primele manuale românești ilustrate integral de copii: Arte Vizuale și Abilități Practice pentru clasele a III-a și a IV-a.

Elevii și experții care au contribuit la acest efort au fost coordonați de autoarea manualelor, prof. dr. Maria Cosmina Dragomir. Ea a povestit pentru Basilica.ro aventura elaborării acestor cărți didactice aprobate de Ministerul Educației și aflate în curs de apariție la Editura Corint.

„Totul a debutat ca un mic proiect intern, început pentru învățătorii școlilor noastre, lipsiți pe piața educațională de repere didactice profesioniste sau adaptate nivelului de vârstă al copiilor la această materie școlară”, a spus profesoara.

„Dascălii erau în căutare de manuale care să conțină totodată și valorile patrimoniale și spirituale care zidesc caracterul copiilor atât de mult și care se regăsesc din diverse motive din ce în ce mai puțin în demersurile metodologice la nivel național”, a precizat ea.

Avertismentul său este că am uitat să transmitem valorile generațiilor viitoare: „Practic, tradițiile se șterg din memoria comunității și se pierd, iar generațiile noi nici nu le vor întâlni sau percepe estetic și sufletește vreodată dacă noi, profesorii și părinții, nu le facem cunoscute și nu le promovăm”.

O reușită ce părea imposibilă

Când și-au dat seama că pot înscrie manualele pe site-ul ministerului pentru acreditare, colegii profesoarei de la Liceul Teoretic „Sf. Trei Ierarhi” și profesorii de la Liceul „Sf. Siluan și Sofronie” din Huldenberg i-au sărit în ajutor lucrând cu copiii, fotografiind, selecționând lucrări, pilotând lecții și oferind idei.

„Participarea lor a fost foarte importantă ca pondere în contextul colaborării cu multe alte instituții de învățământ”, a afirmat Cosmina Dragomir.

„Fără chiar și o singură imagine pe care mi-au pus-o la dispoziție, implementând autentic conținuturile, n-aș fi reușit să depun materialul în 6-10 zile pentru fiecare carte, așa cum a fost – inuman de strâns – termenul limită.”

Adulții au învățat de la copii să creadă în ceea ce fac

„În acele clipe erai înconjurat de uraganul de scepticism al tuturor celor care nu vedeau niciun liman, sorți de izbândă sau rost în toată această luptă”, a precizat profesoara.

„M-a ambiționat în episoadele de neputință faptul că vizualizam sutele de copilași lucrând în același ritm cu noi, autorii și coordonatorii, ca să ne poată alimenta cu imagini pentru varianta tipărită și cu tutoriale ale diverselor tehnici și procedee artistice necesare materialului digital”, a explicat ea.

„Convingerea lor irațională că vor avea pe bănci din toamnă CARTEA creată de ei îmi smulgea lacrimi de reproș când slăbeam eu în credință. Pentru că, da, sunt primele manuale din România ilustrate în întregime de către copii.”

Părintele Ciprian Grădinaru și copiii români din Huldenberg. Foto credit: Arhiva personală

„Am realizat că o pasiune enormă a noastră, a dascălilor, față de domeniul pe care l-am ales, sprijinită de foarte multă muncă de cercetare și de experiența alături de școlarii noștri ne pot aduce în acea poziție privilegiată din care ne putem expune delicat valorile într-o lume consumeristă, superficială și desacralizată abrupt”, a dezvăluit profesoara de arte vizuale.

Pe lângă creativitate, copiii învață atitudini și valori

Cosmina Dragomir a mai subliniat un aspect important: „Când ești printre cei care oferă repere în domenii de mare universalitate, cum ar fi, în cazul de față, pedagogia, arta, cultura umanității, creativitatea –, faptul că pe tine te definesc anumite valori se va răsfrânge asupra celor pe care îi formezi și îi hrănești cu roadele pomului muncii tale”.

„Într-o lume în care majoritatea se lamentează sau se victimizează învinovățind remunerațiile, politica sau sistemul – poți proceda pe dos. Poți fi fericit doar pentru că ai ocazia să faci ce ți-ai ales, de ce te-ai îndrăgostit demult, fără să simți că e vorba de o carieră”, a explicat ea.

Profesoara Cosmina Dragomir și copiii de la Liceul Teoretic „Sf. Trei Ierarhi” din Capitală. Foto credit: Arhiva personală

„Copiii trebuie să-și aleagă munca aceea care se poate camufla în vacanța-pe viață, pentru că îi împlinește până la lacrimi. Tu poți ca dascăl dărui imbold unui copil, îi poți transmite virusul zâmbitor al pasiunii tale și el va munci cândva cu aceeași exaltare, găsindu-și un sens intrinsec viețuirii, fără a căuta răsplată în alții, în lucruri, în bunuri, în afară.”

„Poți ucide obida la care e abonată o întreagă generație cu zâmbetul izbânzii tale, mai presus de prezent. Și, dacă ai salvat așa un singur suflet, ai salvat Universul”, a mai spus profesoara.

Autoarea manualelor este recunoscătoare încrederii acordate de Editura Corint, dar și părinților coordonatori ai celor două școli ortodoxe care au contribuit decisiv la proiect: Părintele Vasile Gavrilă, coordonatorul Liceului Teoretic „Sf. Trei Ierarhi”, și Părintele Ciprian Grădinaru, coordonatorul Liceului „Sf. Siluan și Sofronie” din Huldenberg, Belgia.

„M-au îmbrățișat și zidit în momentele fără ieșire binecuvântarea și rugăciunile lor și credința lor în faptul că a sluji pruncilor e o misiune celestă”, a spus ea.

Manualele, aflate în curs de apariție, sunt rodul cercetărilor de 25 de ani în pedagogia de artă și psihologia copilului, reflectate în lucrarea de doctorat a autoarei, și aplică descoperiri de ultimă oră din psihologie, filosofia educației și pedagogia de artă.

Ele abordează integrat mai multe materii școlare, fixând prin artă cunoștințe dobândite la alte discipline și urmărind dezvoltarea potențialului și a caracterului copilului.

Vezi și:

Foto credit: Arhiva personală

Comentarii Facebook


Știri recente