O împletitoare de mirese din Oaș va primi titlul de Tezaur Uman Viu

O femeie din Oaș se află pe lista celor 14 persoane declarate anul acesta Tezaure Umane Vii de Ministerul Culturii.

Viorica Puți din Bătarci, județul Satul Mare, duce mai departe tradiția împletitului mireselor după un obicei vechi de sute de ani. Este de profesie croitoreasă, dar meșteșugul acesta l-a învățat de mică, de la o bătrână din sat.

„Când eram copii mici, pe la 10 ani, ne-am jucat, s-o fac pe sora mea, să fac altă vecină. Până la urmă, am ajuns ca să le fac pe fete. La noi în comună erau multe femei, dar nu multe s-au ocupat cu mirese, pentru că au avut mult de lucru. Mie mi-a plăcut foarte mult”, a declarat femeia pentru Agerpres.

Împletitul părului unei mirese și aranjarea mărgelelor durează între patru și cinci ore, în funcție de cât de bogat este părul fetei. Cununile realizate ajung până la 15 kilograme în greutate.

Mireasă din Oaș împletită de Viorica Puți. Sursa foto: Facebook / Satu Mare Media

„Împletitul, cam vreo două ore, pe urmă împodobitul durează. Totdeauna trebuie fix împărțit părul în două, să iasă cărare pe mijloc, pe nas ziceau părinții noștri. Trebuie să fie drept și egal tot. Împletitul e ca să stea părul frumos”, a explicat Viorica Puți.

Cine va continua meșteșugul

„Oarecând fetele nu aveau chischineauă (baticuri – n.red.) și se împleteau mai mult cu flori de câmp, de Rusalii, de Sânpetru, de Sfântă Mărie. Femeile să îmbrăcau numai cu ce își făceau ele. Atunci, părul, ca să fie frumos, îl împleteau și puneau flori.”

„Oamenii îs plecați, e greu, dar când sunt sărbători, toți se întorc acasă. Bărbatul meu are șase frați, noi suntem cinci frați, din toate țările au venit acasă și am făcut o nuntă ca-n povești”, a povestit oșeanca.

„Am o nepoțică care de când a fost micuță a stat pe lângă mine. Părinții ei au fost prin Portugalia și am învățat-o, știe foarte bine să facă, dar acum nu-s acasă, sunt în Londra.”


Inițiativa Tezaure Umane Vii aparține UNESCO și are ca scop păstrarea patrimoniului cultural imaterial. Anul, Ministerul Culturii identifică, la propuneri venite din teritoriu, acele persoane care transmit un anumit element de patrimoniu imaterial într-o formă și cu mijloace tradiționale nealterate.

Foto credit: Facebook / Consiliul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente