O delegație a Patriarhiei Ecumenice a fost la Roma

O delegație a Patriarhiei Ecumenice a participat sâmbătă, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie), la ceremoniile care au avut loc la Vatican, arată site-ul news.va, citat de Ziarul Lumina. Delegația, alcătuită din clerici ai Patriarhiei Ecumenice, a fost condusă de Înaltpreasfințitul Ioannis Zizioulas, Mitropolitul Pergamului, copreședintele Comisiei internaționale reunite de dialog teologic dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, care a transmis mesajul Sanctității Sale Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului.

În ajunul sărbătorii, ierarhii ortodocși s-au întâlnit cu Papa Francisc, Episcopul Romei. „Prezența Voastră este un semn al legăturii profunde care unește Biserica Constantinopolului și Biserica Romei în credință, speranță și în milostenie. Căutarea unității între creștini este o sarcină urgentă și ați spus că nu este un lux, ci un imperativ de la care astăzi, mai mult ca niciodată, nu trebuie să ne separăm”, a spus Episcopul Romei.

Papa Francisc a lăudat activitatea Comisiei mixte de dialog teologic condusă de Mitropolitul Ioannis Zizioulas și de Cardinalul catolic Kurt Koch. „Comisia a realizat până acum numeroase documente comune și studiază relația dintre primatul papal și sinodalitate în viața Bisericii din punct de vedere teologic și eclesiologic.” Din anul 1969 s-a stabilit de comun acord ca în fiecare an, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, o delegație a Patriarhiei Ecumenice să participe la manifestările de la Vatican, urmând ca, de prăznuirea Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie), o delegație a Bisericii Catolice să răspundă printr-o vizită oficială irenică la Constantinopol.

Comentarii Facebook


Știri recente