Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a vizitat șantierul unei biserici care se construiește, prin eforturi deosebite, la Camenița Mică, pe Valea Timocului, Serbia.
Construcția a ajuns la etapa finisajelor. Urmează pictarea, achiziționarea obiectelor liturgice și realizarea lucrărilor de la exterior: împrejmuirea și aleile de acces.
Sfântul lăcaș este construit prin grija unui român evlavios din localitate, pentru românii din zonă, deoarece aceștia nu au nici biserică, nici preot.
Principala provocare sunt resursele materiale limitate. De aceea, orice sprijin este binevenit și foarte necesar pentru ca românii timoceni să fie în comuniune cu Dumnezeu și cu românii din restul lumii prin rugăciune.
Localitatea Camenița Mică (Mala Kamenica) face parte din districtul Negotin. În orașul cu același nume, Negotin, este sediul Vicariatului Ortodox Român de Timoc. Acesta cuprinde comunități istorice de români de pe Valea Timocului și Valea Moravei, dar și din Munții Omoli, conform Părintelui Vicar Eparhial Boian Alexandrovici.
Credincioșii care doresc să ajute inițiativa românilor din Camenița Mică au la dispoziție două conturi bancare – deschise în România și Serbia. Donatorii vor fi pomeniți la Catedrala Episcopală din Vârșeț, Serbia.
Donează
Din România
IBAN: RO41RNCB0075004895030422
COD SWIFT: RNCB
Banca: BCR
Titular: PATRIARHIA ROMANA-ADMIN PATRIARHALA
Din Serbia
IBAN: RS35340000001012076202
COD SWIFT: GIBARS22
Banca: ERSTE BANK
Titular: EPARHIJA RUMUNSKE PRAVOSLAVNE CRKVE DAKIJA FELIKS
Foto credit: Episcopia Daciei Felix
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews





