De puțin timp a fost finalizată restaurarea bisericii românești din Cartierul Latin al Parisului, cunoscută drept catedrala Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Lăcașul și anexele au vechime importantă pentru istoria capitalei franceze, datând din 1374, an în care Cuviosul Nicodim ridica Mănăstirea Vodița de pe malul Dunării. Astfel, vechimea și importanța pe care o are între bisericile mitropoliei noastre de la Paris conferă lăcașului o atenție deosebită, mai ales că în perioada comunistă, în circumstanțele politice bine cunoscute, a fost ruptă de Biserica-mamă. Iată că, astăzi, biserica românească de pe strada Jean de Beauvais, la două minute de Sorbona, își înalță frumusețea în orașul luminilor și respiră pentru credincioșii români aflători în vestul Europei. Despre catedrala românească de la Paris s-a scris mult și poate că nu destul. Informații cuprinzătoare despre aceasta aflăm în cartea arhiereului Veniamin Pocitan, „Lâéglise orthodoxe roumaine de Paris”, tipărită la București, în 1937. La prima vedere s-ar părea că broșura (74 p.) ar fi numai un mijloc de prezentare. Însă autorul tratează subiectul în mod academic, aducând în atenția cititorului multe informații, pe care le prezintă în trei capitole: 1) Relațiile franco-române, pornind de la utilizarea limbii franceze de către familiile boierești române, la studenții români la Paris și societatea înființată de aceștia; 2) Biserica Ortodoxă Română din Paris de la zidire, funcționare, achiziționarea și amenajarea pentru cultul ortodox de către statul român, apoi personalul eclesiastic; și 3) Rolul Bisericii de la Paris. De asemenea, cartea conține o serie de fotografii cu interiorul și exteriorul bisericii în anul 1937, cu slujitorii, diaconii și cântăreții, planul bisericii, obiecte de cult, tezaurul bisericii etc. Prezentând trecutul acestei biserici, arhiereul Veniamin arată că necesitatea unui lăcaș de cult pentru românii veniți la studii la Paris se manifesta încă de la începutul secolului al XIX-lea. Iar această necesitate s-a conturat tot mai mult după înființarea Societății studenților români de la Paris. De altfel, acești tineri dominați de ideile revoluționare și de patriotism, într-o perioadă când se cerea formarea unui stat român, au fost cei care, îndrumați de arhimandritul Iosafat Snagoveanu, au amenajat prima capelă românească din Paris, în 1853, într-un apartament de pe rue Racine 22. Capela a funcționat în acest imobil până la achiziționarea de către statul român, în anul 1882, a bisericii, fostă dominicană, de pe strada Jean de Beauvais. Noul lăcaș, de dimensiuni mult mai mari, acoperea necesitățile religioase ale numeroșilor studenți români care studiau în apropiere. Biserica a fost amenajată pentru cultul ortodox și sfințită la 31 mai 1892 de către episcopul Inocențiu Ploeșteanul, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în prezența ambasadorului român la Paris, Nicolae Crețulescu, a numeroși demnitari și credincioși. În acest așezământ de spiritualitate și cultură românească din inima Parisului au slujit figuri preoțești importante, precum Partenie Clinceni, fost superior la biserica românească de la Leipzig, viitor mitropolit, însuși autorul cărții la care facem referire, profesorii de teologie Vasile Radu sau Ion D. Petrescu, arhimandriții Eugen Laiu și Teofil Ionescu, viitori episcopi români. Încheiem scurta noastră prezentare prin a arăta, așa cum subliniază arhiereul Veniamin Pocitan, că biserica românească de pe strada Jean de Beauvais din Paris reprezintă o vatră în care flacăra Ortodoxiei românești și dragostea de patrie pulsează neîncetat între românii aflători în capitala franceză. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data 26 august 2013, semnat de Adrian Nicolae Petcu)
O carte despre biserica românească de la Paris
