Nunta Fiului este chemarea oamenilor la mântuire în Împărăția Cerurilor, a explicat Patriarhul Daniel

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat duminică învățăturile principale care reies din Pilda nunții fiului de împărat. 

Preafericirea Sa a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Reședința patriarhală.

Patru învățături principale se desprind din Evanghelia de astăzi, a subliniat Preafericirea Sa.

„În primul rând, împăratul care face nuntă pentru fiul său este Dumnezeu Tatăl. În al doilea rând, nunta Fiului este chemarea oamenilor la mântuire în Împărăția Cerurilor. Al treilea adevăr, Mireasa este Biserica, adică mulțimea oamenilor și popoarelor care răspund chemării lui Dumnezeu prin credința în Iisus Hristos, prin botez. Al patrulea adevăr, chemarea este Harul lui Dumnezeu, iar haina de nuntă înseamnă viața curată și faptele bune”.

În consecință, explică Patriarhul României, „chemarea pe care o adresează Dumnezeu tuturor celor invitați la nunta Fiului Său este lucrarea Harului care s-a dat nouă prin Iisus Hristos”.

„Tainic, Dumnezeu lucrează pentru a stabili dreptatea și adevărul. Această parabolă ne arată în același timp că dacă Dumnezeu invită la mântuire și oamenii nu răspund, planul Său nu va fi zădărnicit și El va chema pe alții la mântuire”.

Haina de nuntă

„În această privință, viața curată și lumina faptelor bune, fac ca omul care a fost chemat prin Harul lui Dumnezeu la mântuire să se poată pregăti spre a participa la comuniunea cerească”, a adăugat Preafericirea Sa.

„Mulți sunt chemați dar puțini răspund chemării în mod adecvat, adică cu pregătire. Din punctul acesta de vedere haina de nuntă este lumina vieții curate și a faptelor bune care luminează sufletul. Haina luminoasă primită de la botez este Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și Împărtășirea Sfântului Duh, pentru că botezul este săvârșit în numele și în prezența Preasfintei Treimi”, a adăugat în încheiere Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Foto credit: Ziarul Lumina / Emilian Apostolescu

Comentarii Facebook


Știri recente