„Nu trebuie să ne fie ruşine să îl mărturisim pe Hristos”, a îndemnat IPS Andrei la primul hram al mănăstirii Memorial din Gherla

Ierarhul a subliniat vineri în omilia rostită la hramul Mănăstirii Memorial de la Gherla că „trăim într-o lume secularizantă” şi a atenţionat că nu trebuie să ne ruşinăm de mărturisirea credinţei în Hristos Iisus. „Trebuie să mărturisim că suntem creştini şi că valorile pe care noi le avem se datorează evangheliei Domnului Iisus Hristos”, a evidenţiat IPS Andrei.

Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a fost prezent  vineri, 09 martie 2018, la sărbătoarea primului hram al Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla”. În România, 9 martie este Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989. Printre aceştia se numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini și peste 1800 de preoți ortodocși, care au fost anchetați și arestați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia pentru acuzații total nefondate, dar socotiți periculoși pentru noul regim politic de stat.

Înainte de Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfinţite, Mitropolitul Clujului a oficiat și  slujba de binecuvântare a capelei. La slujbă au fost prezenți stareți, protopopi, preoți, oficialități locale și județene, foști deținuți politici  și numeroși credincioși.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele  Grigorie Benea, a fost ridicat la rangul de protosinghel și instalat stareț al așezământului monahal, iar foștii deținuți politici  Constantin (Tache) Rodas și Demostene Andronescu – poet al închisorilor, au primit din partea Părintelui Mitropolit  diplome de cinstire.

La final a fost săvârșită o slujbă de parastas pentru toți cei care, în regimul comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței.

Manifestările dedicate sărbătoririi primului hram al Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla” au continuat la  Cinematograful Pacea din Gherla. De la ora 17:00, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Radu Preda,  a susținut conferința cu tema Gherla – loc al memoriei gulagului românesc.


Mănăstirea a fost înfiinţată în data de 1 octombrie 2017, până în prezent fiind amenajată o sală ce cuprinde un paraclis, un muzeu, câteva camere și o trapeză. Potrivit starețului așezământului monahal, ieromonahul Grigorie Benea, urmează să se efectueze săpături pentru a degreva locul din punct de vedere arheologic, după care se va începe construcția propriu-zisă.

Aşezată pe „Dealul Cărămidăriei” din Gherla – cimitir anonim cu gropi comune unde au fost aruncați cei ce au murit în penitenciar – Mănăstirea Memorial va cuprinde o capelă pentru comemorarea liturgică a victimelor comunismului, un spațiu expozițional dedicat celor ce au suferit în penitenciar, cât și o bibliotecă tematică și o sală de conferințe.

Foto credit: Mitropolia Clujului

Comentarii Facebook


Știri recente