„Nu este suficient să ai credința în inimă”: Sfinții Împărați, cinstiți în Sudul Basarabiei

Episcopul Veniamin a slujit marți la hramul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Filipeni, în Sudul Basarabiei și i-a îndemnat pe credincioși să le urmeze exemplul ocrotitorilor lor spirituali.

Preasfinția Sa a subliniat că „nu este suficient să ai credința în inimă, aceasta trebuie mărturisită și propovăduită în întreaga lume, pentru că nu există altă credință care să ofere mântuirea și comuniunea cu Dumnezeu”, notează Biroul de Presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.

La finalul Sfintei Liturghii, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum, ca mulțumire lui Dumnezeu pentru lucrările realizate în ultimii ani în parohie.

PS Veniamin i-a felicitat pe membrii comunității și pe pr. paroh Ioan Goreanu pentru lucrările edilitare desfășurate în ultimul an, printre care construirea unei trapeze, utilă pentru activitățile Bisericii.

Hramul parohiei a fost serbat în data de 3 iunie după calendarul nerevizuit, respectat de credincioșii din Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor.


Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…