Nouă serie de antrenamente pentru semimaratonul caritabil „Run for Life”. Înscrierile continuă!

Participanții la semimaratonul caritabil Run for Life s-au antrenat zilele acestea din nou pentru a obține cel mai bun rezultat la competiția care va avea loc în data de 10 martie, în parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR).

Concurenții au făcut mișcare pe Stadionul Dinamo, în pofida precipitațiilor abundente și a temperaturilor scăzute, pentru că doresc să atragă cât mai multe fonduri pentru femeile suspecte de cancer de col uterin pentru care se încearcă achiziţionarea unui videocolposcop, aparat necesar unor investigatii suplimentare pentru pacientele al căror rezultat la testul Babeş-Papanicolau nu a fost unul concludent.

De asemenea, se are în vedere amenajarea compartimentului post-anestezie din cadrul Institutului Oncologic Fundeni, întrucât este necesar un spaţiu dedicat copiilor cărora li se efectuează proceduri de RMN cu anestezie, respectiv, radioterapie cu anestezie.

‘Semimaratonul caritabil «Run for Life» este o pledoarie pentru viaţă, pentru sănătate, pentru un stil de viaţă sănătos. Deşi vremea nu a fost prietenoasă, oamenii au venit în număr mare pentru a se antrena şi a fi în formă pentru data de 10 martie’, a declarat Sorina Aurica, voluntar al Paraclisului CMN.

Dănuţ Prună, coordonatorul grupului de voluntari al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a oferit informaţii suplimentare menţionând că până acum s-au înscris peste 300 de persoane.

‘Ne bucură mult să ştim că oamenii s-au strâns în număr mare pentru a fi alături de bolnavii care se confruntă cu această boală nemiloasă, cancerul’, a adăugat Dănuț Prună.

Semimaratonul Run for Life 2018 va avea loc în ziua de sâmbătă, 10 martie 2018, începând cu ora 09:00, în Bucureşti, pe aleile din Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR). O persoană eligibilă se poate înscrie la una din probele competiţei, completând formularul online până în data de 2 martie 2018.

Evenimentul este organizat de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, cu susținerea asociațiilor Ro Club Maraton și Elite Running.

Acest semimaraton este una din acţiunile din lungul şir al iniţiativelor de conştientizare, responsabilizare şi solidaritate umana derulate de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului în lupta împotriva cancerului, cu binecuvântarea Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.

Foto Credit: Voluntarii Paraclisului CMN

Comentarii Facebook


Știri recente