Noua machetă a ansamblului Catedralei Naționale. Autorul a lucrat la ea un an și jumătate

O nouă machetă a ansamblului arhitectonic al Catedralei Naționale a fost prezentată vineri, 09 iulie. Aceasta a fost realizată de Valentin Zaharia, la solicitarea şi cu sprijinul financiar al domnului Marian Pandilică.

Lucrarea este confecţionată din beţe de chibrit şi alte tipuri de materiale specifice. Valentin Zaharia a mai realizat în trecut alte două machete ale Catedralei, pe care le‑a dăruit Patriarhiei Române.

Din cauza complexităţii detaliilor, realizarea celei de‑a treia machete a durat aproximativ un an şi jumătate, notează Ziarul Lumina.

Marian Pandilică îi prezintă macheta Pr. Ionuţ Gabriel Corduneanu – Vicar Administrativ Patriarhal. ©Ziarul Lumina

Cele două persoane care au făcut posibilă această realizare au primit joi, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, insigne cu Catedrala Naţională, dar şi invitaţia de a participa la prima Sfântă Liturghie care va fi oficiată în catedrală după recepţia lucrărilor.

Toate cele trei machete realizate de domnul Valentin Zaharia vor fi expuse ulterior în Muzeul Catedralei Naţionale.

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente