Noua biserică parohială din Limena a fost binecuvântată de Preasfințitul Părinte Siluan

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, a oficiat, sâmbătă,  o slujbă de Te Deum și apoi a binecuvântat noul lăcaș de închinare al Parohiei „Sfântul Evanghelist Luca” din Padova Nord-Limena.

Cu această ocazie, preotul Nicolae Ticiu, parohul comunității, a fost hirotesit iconom stavrofor, pentru activitatea pastoral-misionară.

La rândul lor, ctitorii au primit, în semn de recunoștință, Gramate Episcopale.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Siluan a hirotesit trei citeți și a binecuvântat un paraclisier pe seama parohiei gazdă.

La eveniment au participat primarii și reprezentații localităților Limena, Cadoneghe, Vigodarzere, Curtarolo și Piazzola sul Brenta, precum și reprezentați ai Provinciei Padova și ai Regiunii Veneto.


Parohia „Sfântul Evanghelist Luca” din Padova Nord-Limena a fost înființată, în anul 2016, de Episcopul Siluan al Italiei. În anul 2019, parohia a primit din partea primăriei orașului Limena, în concesiune, o suprafață de teren, pe care a fost construită biserica.

Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei, a sfințit piatra de temelie a noului lăcaș de închinare în 2020. Trei ani mai târziu, a fost montat acoperișul bisericii, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Foto credit: Episcopia Italiei


Știri recente