Noua biserică a Mănăstirii Sihla va fi închinată Sfintei Cuvioase Teodora: A fost sfințită piatra de temelie

De praznicul Schimbării la Față a Domnului, a fost sfințită piatra de temelie a noi biserici de la Mănăstirea Sihla, care va purta hramul Sfânta Cuvioasă Teodora.

Slujba de sfințire a fost oficiată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, împreună cu Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și cu Episcopul vicar Marc Nemțeanul al Arhiepiscopiei Europei Occidentale.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită la altarul exterior al așezământului monahal. Sute de pelerini au participat la slujbă.

Mitropolitul Serafim a subliniat că la fiecare Sfântă Liturghie se recapitulează viața Mântuitorului Iisus Hristos, de la naștere la Înălțarea la Ceruri.

„Bine este nouă să fim aici în acest munte al Taborului și pretutindeni în bisericile noastre unde se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie, în care se recapitulează întreaga viață a Mântuitorului Iisus Hristos, de la nașterea Sa în Betleem, până la Schimbarea la Față, respectiv răstignirea pe Cruce, Învierea din morți și Înălțarea la Ceruri”.

Înaltpreasfinția Sa a amintit că multe dintre așezămintele monahale poartă hramul Schimbării la Față a Domnului, această sărbătoare fiind îndrăgită de monahi.

„Omul este creat, după cum știm prea bine, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este dragoste, este lumină, este pace, dreptate și viață, care nu se sfârșește în veci”, a afirmat Înaltpreasfințitul Părinte Serafim.

O floare duhovnicească a Moldovei

Arhimandritul Pahomie Catană, starețul așezământului monahal, a vorbit despre Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, ocrotitoare noului lăcaș de cult al mănăstirii.

„Prin binecuvântarea ierarhilor și prin rugăciunile tuturor, s-a sfințit astăzi piatra de temelie pentru o nouă biserică închinată Sfintei Teodora de la Sihla, această floare duhovnicească a Moldovei”.

„Hristos se descoperă pe Tabor într-o clipă de lumină veșnică, iar astăzi vedem că și aici, la Sihla, lumina coboară din nou peste acest loc binecuvântat. Sfânta Cuvioasă Teodora a fost rug aprins pe stâncile Sihlei”, a subliniat părintele stareț.

Arhimandritul Pahomie a spus că viața Sfintei Teodora este o chemare la pocăință, la rugăciune și la curăția inimii: „Cuvintele ei ne-au rămas, dar faptele ei au fost o Evanghelie vie”.

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători, jud. Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu.

A fost tunsă în monahism la Schitul Vărzăreşti, Vrancea, dar după o scurtă perioada, așezământul monahal a fost incendiat de turci, maicile adăpostindu-se în pădurile seculare din părțile locului.

Apoi, Sfânta Teodora a mers în părțile Neamțului și de acolo a mers în sihăstrie în apropiere de Mănăstirea Sihla. Numai Cuviosul Pavel de la Mănăstirea Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o îmbărbăta, o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință.

Sfânta Teodora a trecut la viața veșnică și a fost înmormântată în peștera în care a sihăstrit, în jurul anilor 1730.

Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă și le-a depus în biserica schitului, spre închinare.

Foto credit: Doxologia / Pr. Silviu Cluci


Știri recente