Nouă apariție editorială

La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut recent lucrarea Sfântul Ioan Gură de Aur – Mare misionar al Bisericii, în două volume. Tomul de față se înscrie, în mod unitar, în dubla tematică omagială a misiunii parohiei și mănăstirii azi și a Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur. Lucrarea vine sa întregească ideea legăturii dintre misiunea la nivelul parohiei și mănăstirii și modelul oferit de păstorul de suflete al eparhiei, evocând ca reper în acest sens uriașa personalitate a Sfântului Ioan Hrisostom. Lucrarea reunește 48 de studii elaborate de 34 de autori, fiecare volum reunind 24 de studii.

În volumul I, denumit Păstorul de suflete și exegeza Ortodoxiei cele 24 de studii sunt împărțite în 3 secțiuni, urmărind mai întâi aspecte legate de contextul vieții Sfântului și de parcursul receptării operei sale în istoria Bisericii.

Cadrul și modul concret al misiunii, precum și scopul acestei misiuni constituie cuprinsul celui de-al doilea volum al prezentei lucrări, denumit Biserica și misiunea desăvârșirii.

Volumul poate fi cumpărat de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile Cuvântul Vieţii (Calea Victoriei, Nr.28), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr.1) sau prin comandă pe internet la adresa [email protected]

Comentarii Facebook


Știri recente