Nou stareț la Schitul Măgureanu

Din încredințarea și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ieri-seară a avut loc la Mănăstirea Schitul Măgureanu din București rânduiala instalării în funcția de stareț a părintelui arhimandrit Antim David. La sfârșitul Vecerniei unite cu Litia în cinstea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre ocrotitorii mănăstirii, a fost citită decizia patriarhală de numire a părintelui Antim David în funcția de stareț, după cum aflăm din Ziarul Lumina.

„Mănăstirea Schitul Măgureanu din București a funcționat ca mănăstire de călugărițe, dar din lipsă de personal a devenit mănăstire de călugări începând cu data de 1 iulie 2013. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a numit în ascultarea de stareț pe părintele arhimandrit Antim David, care a mai avut în decursul anilor mai multe ascultări în viața Bisericii Ortodoxe Române. Părintele a cunoscut monahi cu viață sfântă mai ales la mănăstirile din Moldova, cum ar fi Mănăstirea Tarcău, din zona Neamțului, unde a căpătat o experiență duhovnicească. Părintele a făcut studii universitare și postuniversitare bogate, iar în prezent este doctorand al Universității Pontificale Gregoriene din Roma, Italia. A îndeplinit și funcția de eclesiarh al Catedralei patriarhale și, de asemenea, are foarte mulți ucenici pe care i-a îndrumat, mai ales în vremea când a fost slujitor la acest lăcaș de rugăciune, dar și în perioada ultimilor ani, ucenici care îl vor ajuta în noua ascultare la care a fost chemat”, a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși sunt prezenți la eveniment pe esplanada Palatului Patriarhiei. Patriarhul României oferă credincioșilor Lumina Sfântă de pe treptele Reședinței Patriarhale, după care urmează…