Nou Reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim

Noul superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă, părintele Arhim. Teofil Anăstăsoaie a fost instalat, duminica aceasta, în Biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române din Ierusalim. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

„Am săvârşit instalarea noului superior, rugăciunile îndătinate şi cu citirea deciziei patriarhale emisă de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Astfel, din încredinţarea Preafericirii Sale Părintele Teofil are la Ierusalim începând cu ziua de astăzi responsabilităţi de coordonare, supraveghere, îndrumare şi cooperare cu personalul din subordine din cadrul reprezentanţei Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi la Aşezămintele româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon. În istoria aşezămintelor româneşti la Locurile Sfinte, istorie care a început odată cu zidirea bisericii româneşti de la Ierusalim şi a celei de la Iordan în anul 1935, superiorul acestor aşezăminte s-a îngrijit de pelerinii care au ajuns în Ţara Sfântă, a avut permanent din încredinţarea Patriarhului României legături cu Patriarhia Apostolică a Ierusalimului şi a fost permanent prezent la toate evenimentele importante desfăşurate atât în Biserica Sfântului Mormânt sau în Biserica Învierii, cât şi în celelalte locuri importante de închinare ale Patriarhiei Ierusalimului”, a declarat pentru TRINITAS TV PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Instalare a avut loc la două zile după ce noul superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

„Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie a primit binecuvântarea Patriarhului Ierusalimului pe al cărui teritoriu canonic îşi desfăşoară activitatea. Patriarhul Ierusalimului i-a urat noului superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă urări de succes în această misiune care i-a fost încredinţată de către Patriarhul României. Atmosfera de astăzi de la reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim a fost una aflată sub semnul rugăciunii, a Liturghiei, a binecuvântării primite din partea Patriarhului României, dar şi a Patriarhului Ierusalimului”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.

În vârstă de 36 de ani, Arhimandritul Teofil Anăsătsoaie este monah cu metanie la Mănăstirea ”Radu Vodă” din Bucureşti. A fost slujitor la Catedrala patriarhală, exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, stareţ al Schitului bucureştean Darvari şi, în ultima perioadă, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale.

Comentarii Facebook


Știri recente

În imagini: Dies Academicus 2022-2023

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a avut loc evenimentul „Dies Academicus”, luni, 30 ianuarie. În prima parte a programului Pr. Prof. univ. emerit dr. Ștefan Buchiu a susținut prelegerea „Actualitatea contribuției teologice a…