Norvegia | Episcopul Macarie a atras atenţia asupra gârbovirii omului produsă de dependența de noile tehnologii

Episcopul Macarie al Europei de Nord s-a rugat zilele trecute cu români din Suedia şi Norvegia. Duminică, ierarhul a avertizat asupra pericolului utilizării noilor tehnologii, mai ales în cazul copiilor.

Miercuri, 6 decembrie 2017, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Părintele Episcop Macarie a slujit Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohiei românești Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Joi, 7 decembrie, Preasfințitul Macarie a dedicat ziua întâlnirii cu pensionari români din capitala Suediei, în cadrul programului pastoral dedicat de ierarh persoanelor vârstnice din eparhia sa. Preasfințitul Macarie a dialogat și  a încurajat vârstnicii români, interesându-se de problemele lor specifice.

În noaptea de joi spre vineri, părintele episcop a săvârșit, cu participarea credincioșilor din Stockholm, privegherea de toată noaptea în Paraclisul Centrului Episcopal.

În zilele de vineri și sâmbătă, 8-9 decembrie 2017, Preasfințitul Macarie s-a aflat pe coasta de vest a Norvegiei, în fiordurile din jurul orașului Førde. Episcopul român a vizitat la domiciliu  tinerele familii cu copii, primind apoi la mărturisire credincioșii români.

Sâmbătă, 9 decembrie 2017, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu preotul Andrei Marius Pop, după care a împărțit daruri copiilor.

Duminică, 10 decembrie, Preasfințitul Macarie s-a aflat la Poarta Fiordurilor în mijlocul comunității de români din Bergen, Norvegia.

În cuvântul rostit în timpul Sfintei Liturghii, ierarhul a făcut trimitere la minunea tămăduirii de Hristos a femeii gârbove, relatată în evanghelia duminicală.

Părintele Episcop Macarie a îndemnat credincioșii să evite înrobirea și gârbovirea produsă de dependența de noile tehnologii, avertizând în mod special necesitatea protejării copiilor de influența lor nocivă.

Aproape că nu mai vedem cerul și nu mai vedem chipul semenului de lângă noi, nici măcar chipul celor din familia noastră, de când au apărut aceste dispozitive inteligente, telefoane, tablete, laptopuri. Am devenit robii unei tehnologii care a știut să inventeze un jug aparent atractiv, antrenant, dar deloc blând și nicidecum ușor, ci dimpotrivă, un jug care gârbovește prin depersonalizare și dependență și care ne văduvește de comuniunea reală, de bucuria firească, înlocuindu-le cu simulacre virtuale care duc, mai ales în cazul copiilor și adolescenților, la afecțiuni sau chiar boli psihologice.

Să avem acest curaj de a ne lăsa la o parte telefoanele și tabletele, de a ieși din ceea ce cineva a numit «peștera digitală» și să ne îndreptăm mintea către cele cerești și către cele reale, către Dumnezeu și către aproapele, a subliniat Părintele Episcop.

La final, ierarhul român a oferit daruri copiilor.

Foto Credit: Episcopia Europei de Nord

Comentarii Facebook


Știri recente