Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș. Ediția a XXI-a

În ziua de 17 iulie, cu binecuvântarea IPS Calinic, în Sala Manole din Palatul Arhiepiscopal, cu ocazia Festivalului Internațional Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș, ediția a XXI-a, a avut loc ceremonia anuală a primirii de noi membri ai Academiei Internaționale Orient-Occident.

Peste 45 de academicieni, poeți, editori și oameni de artă din peste 35 de țări au vizitat Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, Muzeul Eparhial și Paraclisul Mănăstirii Argeșului, după care au vizitat Palatul Arhiepiscopal.

Oaspeții au fost primiți de părintele Ovidiu Vlăsceanu, consilier cultural și comunicații media, care a transmis binecuvântarea ierarhului și a rostit un cuvânt de deschidere a evenimentului.

Înaltpreasfinția Sa a oferit domnului Dumitru M. Ion distincția Sfântul Neagoe Vodă Basarab, iar doamnei Carolina Ilica, distincția Sfânta Muceniță Filoteia, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cadrul manifestării, poetul american James Scherry a primit calitatea de membru al Academiei Internaționale Orient-Occident.

Festivalul Internațional Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș s-a desfășurat în perioada 12-18 iulie 2017.

Comentarii Facebook


Știri recente