Noi îndrumări pentru parohii şi mănăstiri în condiţiile ultimelor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu COVID – 19

Aseară târziu autorităţile competente au adoptat noi măsuri de limitare a circulaţiei persoanelor şi a întrunirilor, având diferite date şi ore de intrare în vigoare. Ordonanţa militară nr. 2, care le aprobă, este publicată în Monitorul oficial din noaptea care a trecut.

În temeiul art. 3 al Ordonanţei militare nr. 1 parohiile şi mănăstirile din Biserica Ortodoxă Română au făcut pregătiri laborioase pentru a organiza desfăşurarea Sfintei Liturghii în afara lăcaşului de cult, în prezenţa a maximum 100 persoane, aflate la cel puţin 1 metru una de cealaltă.

Întrucât, prin raportare la art. 5 alin 6 din Ordonanţa militară nr. 2, măsura evitării formării grupurilor mai mari de trei persoane intră în vigoare începând cu data de 23 martie 2020 ora 22.00 şi nu se face referire la vreo eventuală abrogare a desfăşurării evenimentelor în aer liber cu maximum 100 de persoane, astăzi Sfânta Liturghie se va desfăşura potrivit celor deja stabilite, în afara lăcaşului de cult.

După consultarea cu autorităţile publice competente Patriarhia Română va aduce noi precizări privind modul de desfăşurare a slujbelor în viitor.

Cancelaria Sfantului Sinod

22 martie 2020

Foto credit: Basilica.ro


Știri recente

Patriarhul Daniel îl felicită pe Mitropolitul Laurențiu de ziua onomastică și de aniversarea a trei decenii de arhierie

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis luni un mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul zilei onomastice și a aniversării a 30 de ani de arhierie. „Vă felicităm pentru…

Săptămâna în imagini: 3 – 9 august 2026

Vă prezentăm o selecție de imagini din lumea ortodoxă care surprind momente de rugăciune, sărbătoare și comuniune, precum și chipuri și locuri care dau mărturie despre viața Bisericii în această săptămână.   Cea mai apreciată…