Noi dezbateri privind proiectul Catedralei Mântuirii Neamului

Ieri, 10 decembrie 2009, la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, au continuat dezbaterile în cadrul simpozionului de prezentare publică a principiilor de proiectare, ilustrate în tema stabilită de beneficiar, a caietului de sarcini și a criteriilor de selecționare a proiectantului, referitoare la proiectul noii Catedrale patriarhale, informează ediția de astăzi a cotidianului Ziarul Lumina.

În cadrul dezbaterilor din cadrul acestui simpozion, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat tuturor celor prezenți importanța mistagogiei liturgice a spațiului sacru, subliniind importanța criteriului experienței și a vieții bisericești a colaboratorilor din cadrul proiectului, iar reprezentanții Patriarhiei au notat diversele idei și propuneri noi venite din partea arhitecților și inginerilor prezenți.

În cadrul întâlnirii au fost supuse dezbaterii caietul de sarcini și criteriile de selecționare a viitorului proiectant pentru Ansamblul arhitectural „Catedrala Mântuirii Neamului”, iar fiecare arhitect care a dorit a luat cuvântul a comentat și a propus noi soluții. Dintre cei prezenți, unii arhitecți ne-au concluzionat dezbaterile desfășurate la întâlnirea de ieri, în declarațiile pe care le redăm mai jos.

„Credința combinată cu pasiunea și cu forța de invenție duc la performanță, la lucruri celebre”

Este o condiție esențială ca cei care participă la proiect să cunoască viața Bisericii, iar un arhitect care ar îndrăzni să facă ceva cât de mic la acest enorm proiect ar trebui să ia contact direct și să aibă un sfătuitor direct pentru a se pătrunde de tainele Bisericii, care nu se învață la școală, ne-a declarat Nicolae Munteanu, arhitect din Iași.

Nu este o condiție obligatorie, dar credința combinată cu pasiunea și cu forța de invenție în materie de arhitectură duc la perfomanță, la lucruri absolut celebre. „Acest proiect este copleșitor din punct de vedere al temei, prin amplitudinea pe care o poate da temei, și prin efortul Patriarhiei și al Preafericitului de a pune în ordine partea liturgică, astfel încât arhitectului să i se ofere exact ceea ce îi lipsește, această simbolistică a turlelor și a celorlalte elemente. Această Catedrală va fi un simbol al neamului, al credinței și al tradiției românești, dar beneficiarul va trebui să înțeleagă că formula plastică exterioară trebuie să fie biserică, dar să fie din timpul nostru”, a subliniat arhitectul Munteanu.

„Echilibrul între tradiția edificării ortodoxe și limbajul contemporan”

Profesor dr. arhitect Cristina Olga Gociman, vicepreședinte al filialei București al Ordinului Arhitecților și secretar științific al Facultății de arhitectură, a vorbit despre faptul că marea majoritate a arhitecților au o educație legată de domeniul istoriei și teoria arhitecturii, privind evoluția spațiului liturgic și felul cum el a fost edificat de la începuturi, de la cele mai vechi așezări, biserici. „Ca vicepreședinte al Ordinului Arhitecților și ca profesor am apreciat această invitație, pentru că din experiența noastră am observat că tinerii sunt cei iscoditori și doresc de foarte multe ori o interpretare a spațiului liturgic într-un limbaj contemporan, iar Biserica dorește potențarea edificării în stil tradițional, iar această luptă a contrariilor trebuie echilibrată. Cel care va face acest proiect va trebui să găsească echilibrul între tradiția edificării ortodoxe și limbajul contemporan care să ancoreze această construcție în secolul al XXI-lea, nu numai prin materiale, finisaje și structură, ci și prin mesaj, prin modul de rezolvare a calității spațiului interior”.

„Cred că este o ilustrare a unei evidențe de a ține cont de părerea câtor mai mulți specialiști, este materializarea unei bune credințe în a obține o catedrală cât mai aproape de ceea ce ar însemna un ideal. Sunt bucuros că Patriarhia și Patriarhul României pregătesc acest concurs cu atâta exactitate, cu atâta migală, pentru ca rezultatul să fie deasupra oricărei contestări sau discuții. Este o responsabilitate imensă și cel care dirijează această echipă de proiectare trebuie să aibă o experiență, dar buna credință și dorința de a face lucrurile bine este evidentă”, ne-a spus conferențiar dr. arhitect Marius Marcu Lapadat.

Comentarii Facebook


Știri recente