Noi descoperiri despre o veche așezare din Leagănul Creștinătății

Ediția de luna trecută a revistei israeliene de arheologie Atiqot prezintă noi descoperiri despre o veche așezare bizantină din Galileea, care a fost distrusă de invadatorii persani în 613 d. Hr. Arheologii au încheiat recent o analiză care evidențiază caracterul creștin al așezării parțial dezgropate în 2007 la Pi Mazuva, în nord-vestul Israelului.

„Deși nu avem surse istorice creștine care să ne vorbească despre această așezare, toate izvoarele sugerează că aproape întreaga populație era creștină”, a declarat pentru cotidianul Haaretz Gilad Cinamon, cercetător la Autoritatea Israeliană pentru Arheologie.

Situl arheologic cuprinde iconografie creștină, o casă mare și un mozaic parțial păstrat, de foarte bună calitate și realizat în culori vii. Pe lângă mozaic, arheologii au mai descoperit vase de lut, o cruce de bronz, monede arabo-bizantine, o greutate din bronz lucrată în mod deosebit și pietre însemnate cu cruci sculptate.

Camera cercetată conținea obiecte creștine, dar nu pare a fi fost o capelă, ci sala de ospețe a unei familii bogate.

Așezarea a fost descoperită și parțial excavată în 2007, odată cu lucrările pentru construirea unui drum. O așezare din apropiere păstrează denumirea din epoca bizantină: Kibbutz Metzuba.

Istoricii scriu că, în epoca respectivă, în regiune existau 140 de așezări creștine și 63 de biserici și mănăstiri. Alte 13 așezări aveau o populație amestecată: păgâni și creștini.

Multe dintre așezările creștine din Galileea au fost distruse de invazia persană.

Mozaicul viu colorat și foarte bine păstrat demonstrează statutul social al stăpânilor casei. Foto credit: Autoritatea Israeliană pentru Arheologie

Foto credit: Autoritatea Israeliană pentru Arheologie

Comentarii Facebook


Știri recente

Mic dicționar al Postului Sfintei Mării

În Postul Adormirii Maicii Domnului, denumit în popor și „al Sfintei Mării” sau „Sântămăriei”, Biserica utilizează o serie de termeni specifici care de multe ori sunt înțeleși superficial sau deloc. Basilica.ro vă propune o selecție…