Noi slujbe pentru sfinți

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, au fost publicate recent Slujba Sfinților Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului, sărbătoriți pe 30 august, și a Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani, prăznuiți pe 1 octombrie.

Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, este recunoscut pentru scrierile sale duhovnicești și de apărare a dreptei credințe și a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 20 iunie 2007.

La rândul său, Sfântul Ioan de la Râșca și Secu a rămas în istoria bisericii noastre ca unul dintre cei mai de seamă ierarhi ai Episcopiei Romanului, hotărârea canonizării sale fiind luată în luna martie 2008.

În aceeași ședință a Sfântului Sinod au fost trecuți în rândul sfinților și

Cuvioșii Iosif și Chiriac de la Bisericani. Sfântul Cuvios Iosif este considerat primul sihastru cunoscut cu numele, fiind socotit și primul ctitor al Mănăstirii Bisericani din județul Neamț.

Lucrarea poate fi cumpărată de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile Cuvântul Vieţii (Calea Victoriei, Nr. 28), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1) sau prin comandă pe internet la adresa [email protected].

Comentarii Facebook


Știri recente