Noaptea Muzeelor 2017 | Aproximativ o mie de buzoieni au vizitat Muzeul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei

Muzeul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei și-a deschis porțile sâmbătă, 20 mai 2017, cu prilejul Nopții Europene a Muzeelor, ne-a transmis Dragoş Olteanu.

Buzoieni de toate vârstele, copii, tineri, părinți și bunici, au vizitat clădirea Chesarie Episcopul, un important monument istoric și de arhitectură care adăpostește Muzeul bisericesc eparhial.

Aceștia au avut posibilitatea să vizioneze documente privind vechimea Eparhiei de la Curbura Carpaților și pe unii dintre ierarhii ei, precum și numeroase icoane, obiecte liturgice, veșminte arhierești, cărți bisericești, tablouri etc.

Holul muzeului a răsunat de frumoasele cântări religioase interpretate de Corala Ortodoxă Mixtă Neagu Ionescu a Catedralei Arhiepiscopale Înălțarea Domnului care a oferit celor prezenți un moment artistic.

Proiectul Escapadă nocturnă. Călătorii culturale a fost organizat de Muzeul Județean Buzău, Consiliul Județean Buzău, Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural Alexandru Marghiloman și Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.

Pe lângă vizionarea unor expoziții, toți cei interesați au avut ocazia să viziteze o parte dintre clădirile simbol ale orașului și să cunoască oameni, fapte și locuri care au modelat profilul cultural al Buzăului.

Comentarii Facebook


Știri recente