Nașterea Maicii Domnului – ziua municipiului Târgoviște

Marți, 08 septembrie 2015, cu prilejul sărbătorii Nașterii Maicii Domnului – Ziua Municipiului Târgoviște, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a săvârșit Sf. Liturghie la Catedrala din istorica Cetate de Scaun munteană, în prezența autorităților județene și locale, precum și oaspeți din străinătate și numeroși credincioși târgovișteni, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Cu acest prilej, a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Sima Silviu pe seama Parohiei Ocnița 1, Protoieria Târgoviște Nord, absolvent al cursurilor de master din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.

După sfânta slujbă, a avut loc tradiționala procesiune cu icoana Maicii Domnului, Ocrotitoarea Municipiului Târgoviște, de la Catedrală, prin centrul orașului, la Curtea Domnească, la care au participat toți cei prezenți în sfântul locaș, dar și alți numeroși târgovișteni.

În apropierea Turnului Chindiei, întruna din istoricele săli ale Palatului Domnesc, a avut loc ședința solemnă a Consiliului Local Municipal, care a dorit să omagieze în chip festiv sărbătoarea orașului, în cadrul căreia au fost acordate câteva titluri de cetățean de onoare unor fii ai vechii cetăți de scaun muntene.

În cuvântul său de la Catedrala Mitropolitană, din fața Bisericii Mari Domnești și din cadrul ședinței festive a Consiliului Local Municipal, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța spirituală a sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, a rolului Sfintei Fecioare în istoria mântuirii, dar și a importanței pe care trecutul istoric al Bisericii și neamului nostru îl are pentru aprofundarea prezentului și zidirea creatoare a viitorului.

Comentarii Facebook


Știri recente