Biserica Ortodoxă sărbătorește la 8 septembrie, Nașterii Maicii Domnului. Începutul acestei sărbători trebuie aflată între Sinodul III Ecumenic (431) și Sinodul IV Ecumenic (451).
Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor, toate sărbătorile împărătești (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. Înainteprăznuirea Nașterii Maicii Domnului este sărbătorită la 7 septembrie. Sărbătorile au, de asemenea, și o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire. Prin aceste perioade de pregătire și de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuși, își trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numește începutul sărbătoririi, iar ziua ultimă a după-serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.
Potrivit informațiilor preluate din Liturgica generală a părintelui Ene Braniște, în toată perioada preserbării și a după-serbării, pe lângă slujba sfinților pomeniți în zilele respective, se adaugă și cântări, rugăciuni și lecturi din cele în legătură cu praznicul respectiv, iar în ziua odovaniei praznicului, slujba se pune aproape la fel ca și în ziua însăși a praznicului (omițându-se doar paremiile și litia la Vecernie, polieleul și Evanghelia la ‘Utrenie, iar Apostolul și Evanghelia de la Liturghie sunt ale zilei). Pentru aceasta, uneori, slujba sfântului (sfinților) din acea zi se mută, adică se oficiază cu o zi mai înainte sau mai în urmă, după cum prevede Tipicul sau după cum rânduiește cel mai mare.
La fiecare sărbătoare din cursul anului se pune, încă de la Vecernia din ajun, pe iconostasul (analogul) din naosul (sânul) bisericii, icoana praznicului sau a sfântului sărbătorit. La praznicele împărătești, icoanele praznicale (și crucea la sărbătoarea înălțării Sfintei Cruci) se pun pe iconostas încă din ajunul preserbării și rămân pe el până la sfârșitul după-serbării, adică până în ziua odovaniei praznicului.
Ca și Sărbătoarea Adormirii, la origine a fost și ea aniversarea anuală a târnosirii unei biserici din Ierusalim închinate Sfintei Fecioare, zidite între 430-480, pe locul unde, după tradiție, fusese casa părinților Sfintei Fecioare. De-a lungul timpului avem mai multe atestări documentare, astfel în sec. VI, Sf. Roman Melodul compune pentru această sărbătoare Condacul și Icosul rămase până acum în rânduiala slujbei zilei în Mineiul ortodox. La începutul secolului VIII (715), Sf. Andrei Criteanul a scris în cinstea ei patru predici și un canon, care se cântă la Utrenia acestei sărbători. In Apus, ea s-a generalizat însă mult mai târziu (secolele IX-X).
Sfânta Fecioara Maria s-a născut în familia sfinților și drepților Ioachim și Ana din Nazaret. După tatăl ei Ioachim se trăgea din seminția lui Iuda și avea ca strămoș pe regele David. Ana provenea din seminția preoțească iudaică a lui Levi. Ea era fiica cea mai mică a preotului Matihian din neamul lui Aaron, împlinindu-se astfel profeția că Mesia va avea o dublă descendență: împărătească și preoțească. Pentru că nu aveau copii, Ioachim și Ana au fost supuși oprobriului public deoarece la evrei familiile care nu aveau copii erau considerate că nu au binecuvântare de la Dumnezeu din cauza păcatele lor sau ale strămoșilor lor. Astfel, o veche tradiție arată că un evreu din seminția lui Ruben l-a umilit pe bunul Ioachim în timp ce se afla în templu spunându-i: ‘De ce aduci darurile tale înaintea altora? Ești nevrednic, pentru că nu ai copii, pentru cine știe ce păcate ascunse’. Cuvintele acestea l-au afectat foarte mult pe Dreptul Ioachim, precum și pe Ana, atunci când auzi cele întâmplate. Într-o zi de mare sărbătoare, slujnica Iudit văzând-o iarăși plângând pe Sfânta Ana, s-a apropiat de ea și i-a spus: ‘Acum nu e bine să te întristezi pentru că a sosit ziua Domnului’. Ana tresări la auzul acestor cuvinte și îmbrăcându-se în haine de sărbătoare a ieșit în grădină, unde la umbra unui dafin stătea și se ruga lui Dumnezeu. Ascultându-i rugăciunile, Dumnezeu trimite pe îngerul Său care îi vestește Sfintei Ana că va avea un copil. Ioachim încă nu știa nimic, deoarece se afla în mijlocul turmelor sale, unde întristat fiind, se dusese pentru a fi singur. Aflând vestea bucuriei, s-a întors acasă cu nădejde în Dumnezeu. La vremea cuvenită s-a împlinit cuvântul îngerului, iar Ana cea stearpă a născut pe Sfânta Fecioară Maria.
Începutul anului bisericesc are, ca primă sărbătoare importantă sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Sfârșitul anului bisericesc, ca de altfel și începutul lui, este sub ocrotirea și binecuvântarea Sfintei Fecioare Maria. Cu Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, practic, se încheie anul bisericesc și, în chip simbolic, veacul acesta.
Poporul nostru are o evlavie deosebită pentru Maica Domnului, peste 2 milioane de români purtând numele de Maria și Marian, ori derivate ale acestora.
