Patriarhul Daniel a primit vineri la Reşedinţa Patriarhală şase grupuri de colindători. Dintre aceştia s-au remarcat 50 de copii şi tineri care au interpretat colinde în limbaj mimico gestual, dar şi vocal.
Ei au fost însoţiţi de preoţii Ilie Mirel şi Eugen Bucur, slujitori ai comunităţii ortodoxe a persoanelor cu deficienţe de auz din capitală.
„Avem tineri deficienţi de auz şi vorbire, dar foarte atenţi şi sensibili şi frumos îmbrăcaţi ca nişte îngeraşi care vestesc Naşterea Domnului Hristos aşa cum au cântat îngerii la Betleem”, a spus Preafericirea Sa.

A urmat Corul Noviodunum de la Liceul Teoretic Constantin Brătescu din Tulcea. Părintele Patriarh le-a apreciat portul popular, dar şi frumuseţea colindelor.
„Primele două colinde au fost aşa line şi domoale ca apele din Deltă, de la voi, de la Tulcea. Ne bucurăm că aveţi un port popular foarte frumos şi diferit. Aproape că nu sunt două persoane îmbrăcate la fel ceea ce arată bogăţia artistică a portului popular românesc”, a spus Preafericirea Sa.

Grupul de colindători din comuna Vorona Mare a interpretat şi un colind pentru mărturisitorii din temniţele comuniste.
„Suntem bucuroşi că aţi dedicat o colindă şi celor care au suferit în închisorile comuniste şi care au simţit prezenţa lui Hristos în celulă, Hristos cel răstignit Care a biruit păcatul şi moartea prin Înviere. Voi, acum, ca îngeraşii de la Betleem care au cântat în noaptea când s-a născut Iisus, duceţi această veste a bucuriei Naşterii Domnului pe peste tot”, le-a spus Patriarhul tinerilor botoşăneni.

Grupul de colindători de la asociațiile „Studenți pentru Viață”, „România pentru viață”, „Liceeni pentru viaţ㔺i de la Centrul de consiliere Sf. Alexandra Împărăteasa” au încheiat seara de colinde de la Patriarhie.
Foto credit: Basilica.ro/Mircea Florescu
Mai multe imagini în Galeria Foto.