Eparhii

Nașterea Domnului vestită de copiii din Cocorăștii Grind, Protoieria Ploiești

basilica.ro
Nașterea Domnului vestită de copiii din Cocorăștii Grind, Protoieria Ploiești

În Ajunul Nașterii Domnului, pe 24 decembrie 2013, la inițiativa Părintelui Paroh Bija Andrei – Mihail și cu implicarea domnului Vlad George, profesor de Religie Ortodoxă la Școlile Primare Cocorăștii Grind și Zalhanaua, s-a desfășurat în biserica Parohiei „Sfânta Treime și Sf. Cuv. Antonie cel Mare „,din Cocorăștii Grind, Protoieria Ploiești, serbarea de Crăciun. La aceasta au participat marea majoritate a copiilor din sat, vestind prin colinde, poezioare și prin sceneta „Irozii”, acompaniați la orga de elevul Toader Ionuț, că „astăzi S-a născut Hristos, Mesia chip luminos”.

Cu acest prilej, părintele paroh a asemănat pe colindători cu magii și păstorii care au fost martorii Nașterii în lume a Fiului lui Dumnezeu și au vestit mai departe această bucurie. De asemenea, în cuvântul său, părintele i-a îndemnat pe cei prezenți să participe în număr tot la fel de mare și la Sfânta Liturghie de Crăciun, și nu numai, ca mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu, a precizat Dl. Vlad George, profesor de religie.

La sfârșit copiii prezenți au fost bucurați cu daruri, cărticele de rugăciuni și iconițe.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5