Comunitățile de ortodocși basarabeni și ucraineni din Londra au celebrat Nașterea Domnului marți, 7 ianuarie, conform calendarului nerevizuit.
Arhiepiscopul ales Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord a oficiat, cu acest prilej, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Loughton, Londra.
„Acest praznic minunat este aducător de bucurie și de pace datorită faptului că Domnul se naște și primul lucru pe care vine să ni-l dăruiască este pacea de care avem nevoie atât de mult și în ziua de astăzi, la fel ca în urmă cu 2.000 de ani”, a spus Preasfinția Sa la predică.
„Tocmai aceasta este cântarea pe care o aud păstorii de la Bethleem: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, a amintit ierarhul.
„Atât de importantă este această cântare încât tradiția Bisericii începe cu acest stih fiecare Dumnezeiască Liturghie”.
Preasfințitul Părinte Atanasie i-a îndemnat pe credincioși la rugăciune, la pocăință și la o viață liniștită prin primirea în inima fiecăruia a Pruncului Hristos. La finalul slujbei a avut loc un recital de colinde.
Preasfințitul Părinte Atanasie a fost ales de Sfântul Sinod în demnitatea de Arhiepiscop al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în luna octombrie.
Foto credit: Episcopia Italiei