Nașterea de copii este o binecuvântare în viața familiilor: Mitropolitul Iosif

Aducerea pruncilor pe lume şi rolul lor în cadrul familiilor au fost subiectele principale ale omiliei Mitropolitului Iosif din Duminica a IV-a după Rusalii.

Ierarhul a slujit în parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Nantes, Franța, ca o anticipare sărbătorii hramului şi le-a vorbit celor prezenţi despre binecuvântarea ce o aduc pruncii în familie, pornind de la pericopa evanghelică a sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.

„Vedem că în gândirea vremii în care Mântuitorul a trăit, familiile care nu aveau copii erau considerate nu doar nefericite, ci chiar blestemate. Acest lucru nu trebuie pus doar pe seama bolilor, a înaintării în vârstă, ci este în strânsă legătură cu viața spirituală. De aceea Elisabeta a avut acea reacție de tăinuire când își spunea «astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele când a socotit să ridice dintre oameni înjosirea mea»”, a afirmat Înaltpreasfinţia Sa.

În continuare, ierarhul a amintit despre rolul credinței în viața familiilor având ca exemplu pe Sfinții Zaharia și Elisabeta.

Tatăl Înaintemergătorului Domnului prin necredința sa în fața veștii aduse de îngerul Domnului „a fost pedepsit prin muțenie, însă voința Domnului a fost evidentă încă din pântecele Elisabetei când pruncul Ioan a săltat, recunoscându-L pe Mântuitorul Hristos”, a punctat Înaltpreasfinția Sa.

De asemenea, Părintele Mitropolit Iosif a amintit și despre problemele societății actuale occidentale și nu numai, unde întreruperea voluntară a sarcinii este din ce în ce mai acceptată de către locuitorii acestei părți a Europei.

Nu în ultimul rând, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi de Nord i-a felicitat pe credincioși pentru râvna lor de a avea propriul locaș de cult, îndemnându-i la o viață spirituală cât mai intensă.

Biserica parohiei din Nantes a fost cumpărată în anul 2016 cu sprijinul credincioșilor din  orașul de pe valea Loirei de la episcopia romano-catolică din Nantes.

În 2019 se vor împlini 10 ani de slujire ortodoxă română la Nantes.

Foto credit: Alexandru Ojica

Comentarii Facebook


Știri recente