Muzeul Național al Literaturii Române Iași a premiat o poveste scrisă de Veronica Iani pentru o rubrică de Facebook a Agenției de știri Basilica.
Scriitoarea a câștigat Premiul I la categoria dedicată literaturii scrise de adulți, în cadrul Concursului Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – Povești.
Povestea premiată, „Aripile gunoierului”, a fost publicată anul trecut în premieră la rubrica de Facebook #PoveștiPentruSuflet a Agenției de știri Basilica.
„Dacă nu aș fi scris pentru această rubrică, această povestire nu ar fi existat, ceea ce mi se pare foarte emoționant”, a transmis Veronica Iani pentru Basilica.ro.
Povestea apare și în volumul Delfinul, recent apărut la Editura Life Learning Education.
„După ce i-am trimis această carte de povești doamnei Mona Șerbănescu, directoarea Liceului Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu din București, m-a sunat să-mi spună că nu-și poate opri lacrimile”, a mai relatat scriitoarea.
„M-a întrebat ce înger mi le-a dictat. Și recunosc că nu aș fi fost în stare să le scriu singură!” recunoaște Veronica Iani.
Povestea a fost recent republicată pe pagina de Facebook a Agenției de știri Basilica:
Veronica Iani are în pregătire un volum cu o selecție mai amplă de povești apărute la această rubrică. Vor fi însoțite de ilustrațiile autoarei.
Foto credit: Ilustrație de Veronica Iani
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews