O parte dintre membrii Corului Byzantion a oferit răspunsurile liturgice la hramul Chiliei „Înălțarea Domnului” a Schitului românesc Lacu de la Sfântul Munte Athos.
Corala a participat la Slujba de Priveghere oficiată cu ocazia hramului aşezământului monahal.
Răspunsurile liturgice au fost cântate antifonic, la cele două strane. La o strană s-au aflat membrii Byzantion, iar la cealaltă au cântat părinţii Schitului Lacu.
Pe site-ul oficial al Coralei se menţionează că repertoriul psaltic abordat la slujbă a fost unul divers, complex, abordând lucrări clasice, de un înalt nivel componistic, caracteristic hramurilor athonite.
Corul Byzantion s-a format în anul 1997, pe vremea în care membrii săi erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi.
După absolvirea cursurilor liceale, grupul de tineri teologi pasionaţi de această muzică înălţătoare a primit numele de Byzantion, denumirea fiind dată de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
Foto credit: Corul Byzantion