Mulți voluntari ai Marșului pentru viață au avut viața în cumpănă înainte de naștere

Câțiva voluntari implicați în activitățile din Luna pentru viață au vorbit cu reporterul Trinitas TV despre motivele care i-au făcut să fie pro-viață. Aceștia sunt adesea copii din familii numeroase sau tineri a căror viață a fost în cumpănă înainte de naștere, mamele lor fiind la un pas de decizia de a renunța la sarcină.

„Ne bucurăm că există Luna pentru viață, că ne putem implica și adresăm acest mesaj de încurajare, pentru că Marșul și Luna pentru viață au activități fizice după ce, timp de doi ani, activitățile s-au organizat în mediul online”, a declarat Alexandra Nadane, Președinta Asociației România pentru viață.

„Invităm tinerii să se implice, deoarece noi  trebuie să fim primii pentru viață. Trebuie să înțelegem că acest lucru este foarte important pentru lumea în care trăim. Noi putem fi cei care facem o schimbare”, a spus Valentina Doliș, Președinta Asociației Studenți pentru viață (foto sus).

„Scopul acțiunilor noastre este ca lumea să conștientizeze că este nevoie de sprijin. Iar un mesaj de sprijin pro-viață care ajunge la o mamă, la o fată, poate să schimbe o viață și cred că aceasta este foarte important: să înțeleagă tinerii și să producem o schimbare. Dacă azi facem o schimbare și mâine un pic mai mult, în timp se poate ajunge la ceva mult mai frumos.”

Dar cine sunt cei care s-au implicat primii în Luna pentru viață și de ce? Ce anume  îi motivează pe voluntarii pro-viață să se implice în activități de sprijin pentru mame singure și femei în criză de sarcină?

Valentina Doliș provine dintr-o familie numeroasă, de șapte copii, în care a avut dovada că, fără sprijin, la presiunea celor din jur, o femeie poate ajunge să renunțe la sarcină.

„Bunica a avut zece copii, iar la al cincilea a trecut printr-o criză de sarcină. Până la urmă a ales viața, pentru că soțul ei i-a fost alături în nașterea și creșterea celui de al cincilea copil și a tuturor celorlalți”, a povestit tânăra.

„Este foarte important ca femeia să aibă sprijinul bărbatului, al familiei, al prietenilor apropiați”, a adăugat ea.

Valentina Doliș, Președinte Studenți pentru viață București. Foto: Trinitas TV

Într-adevăr, dacă undeva, în lanțul strămoșilor noștri, una dintre mame nu și-ar fi născut toți copiii, mulți dintre noi nu am mai exista azi.

Adelina Militaru, voluntar al Asociației România pentru viață (foto sus), a povestit: „La Marșul pentru viață de anul trecut mi-am spus mărturia. Mama ar fi trebuit să mă avorteze, pentru că medicii îi spuneau că nu voi fi sănătoasă, că voi avea dizabilități. Cumva, de când eram mică, m-am născut cu conștiința că, dacă m-am născut, ar trebui la rândul meu să-i ajut și pe alții să se nască”.

Ana Maria Enache, voluntară la România pentru viață, se ocupă de Campania caritabilă „Sprijin pentru centre, sprijin pentru viață”, desfășurată pe parcursul Lunii pentru viață 2022.

„Vin dintr-o familie cu patru copii, mai am trei surori. La ultima surioară, și mama a trecut printr-o criză de sarcină. I s-a spus că o să se nască (un copil) cu dizabilități. Totuși, ea nu a ezitat nicio clipă, a avut puterea să nască, iar acum surioara mea este sănătoasă, slavă Domnului! Faptul că o văd cât de frumos s-a dezvoltat să inspiră să susțin femeile să-și nască copiii”, a explicat Ana Maria Enache.

Ea va coordona eforturile de strângere de fonduri și de ajutoare pentru mame: scutece, alimente, lapte praf, haine.

Rezultatul activității lor nu este numai un ecou în societate, ci și un sprijin concret, vizibil, oferit celor care au cea mai mare nevoie: mamele și copiii.

Eminia Zeana, mamă singură, beneficiară a serviciilor oferite de centrul pro-viață „Sf. Împ. Elena” din București. Foto: Trinitas TV

Eminia Zeana, mamă singură, este beneficiară a serviciilor oferite gratuit de cele două centre sociale ale Asociației pentru sprijinirea familiei și femeii însărcinate.

Ea a acceptat să le povestească jurnaliștilor Trinitas TV de ce activitatea pro-viață nu este doar vorbă, ci și faptă: „Eram cu doi copii mici în casă, singură, simțeam că toată viața mea s-a închis, efectiv nu mai găseam o cale, o rezolvare”.

Ea povestește că, pe lângă ajutorul concret primit, a primit și servicii de consiliere și de socializare care i-au schimbat viața mult în bine.

„M-au făcut să văd câte oportunități există. Am avut întâlniri cu mămici”, spune Eminia Zeana.

Dar, după ce explică de ce viața de mamă singură poate fi grea, tot ea explică de ce este și ușor când e mai greu: „Copiii sunt motivul pentru care trăiești. Lumea ți se schimbă dintr-o dată, redevine totul nou”.


Luna pentru viață se desfășoară pe tot parcursul lunii martie și culminează cu Marșul pentru viață. Acestea promovează mesajul că viața umană începe de la concepție și că femeile însărcinate trebuie ocrotite și sprijinite. Tema din acest a Lunii și a Marșului pentru viață din acest an este „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”.

Foto credit: Trinitas TV

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente