La Mănăstirea Sângeap-Basaraba din județul Iași a avut loc în 9 iunie o nouă activitate prin care monahii au fost pregătiţi cum să acţioneze în situaţiile de urgenţă.
Activitatea a fost susţinută de reprezentanţi ai Inspectoratului pentu Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași (ISUJ Iași).
Au participat aproximativ 20 de monahi împreună cu părintele stareț, arhimandritul Gavriil Alexa, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor.
Activitatea a presupus exemplificarea acordării măsurilor de prim ajutor ce trebuie aplicate în diverse cazuri, a modului de comportament ce trebuie adoptat în timpul producerii unui incendiu, a unui cutremur și a altor situații de urgență, precum și utilizarea unui stingător.
Reprezentanții ISUJ Iași au subliniat că cel care acordă primul ajutor „dispune de doar 3-4 minute pentru a efectua cu succes resuscitarea”.
„După acest mic interval de timp se consideră că hipoxia cerebrală (lipsa de oxigen la nivelul creierului) duce la leziuni cerebrale care vor transforma bolnavul, eventual salvat, într-o ființă pur vegetativă”.
Activitatea este cuprinsă în „Protocolul de prevenire” încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și ISUJ Iași.
Foto credit: Doxologia
Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica





