Momente festive pentru şcolile teologice din Arhiepiscopia Alba Iuliei

Arhiepiscopul Alba Iuliei a săvârşit în Catedrala Reîntregirii slujba de Te-Deum cu ocazia revederii absolvenţilor Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Simion Ştefan, promoţia 1997, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Evenimentul festiv din 8 iunie 2017 a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, foşti colegi de generaţie.

Cu acest prilej, IPS Irineu a rostit un cuvânt despre valoarea timpului pentru lucrarea mântuirii noastre și despre caracterul ireversibil al acestui capital aflat la îndemâna omului.

Noi pe pământ suntem străini și călători, cetățenia noastră fiind în ceruri. Ţinta călătoriei noastre și locul de odihnă care ne așteaptă se află dincolo de colinele și văile, de munții și câmpiile, de tristețile și searbedele bucurii ale acestui cotidian banal. De aceea, trebuie să ne punem în ordine propriul suflet, trăind în profunzime și în deplină coerență îndatoririle noastre de creștin, a spus ierarhul.

Tot în această zi, Arhiepiscopul Irineu a participat la festivitatea de absolvire a studenţilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. După săvârşirea Sfintei Liturghii, Arhipăstorul a oficiat slujba de Te-Deum la care au luat parte absolvenţii celor trei specializări Teologie Pastorală, Teologie-Asistenţă Socială şi Muzică religioasă, preoții profesori, părinţii şi invitaţii acestora.

După momentul de rugăciune, în Aula Dumitru Stăniloae a avut loc cursul festiv în cadrul căruia au fost rostite discursurile îndrumătorilor și ale șefilor de promoție și a fost predată simbolic cheia, de absolvenți, colegilor lor mai mici.

La finalul evenimentului festiv, Părintele nostru Arhiepiscop le-a adresat celor prezenţi un cuvânt în care a spus: Hristos-Domnul este cheia tuturor problemelor, acţionând prin Duhul Sfânt asupra noastră şi asupra evenimentelor din lume. Mântuitorul nostru este nu doar martor al adevărului, ci Adevărul însuşi.

Comentarii Facebook


Știri recente