Moment important pentru comunitatea românească din Fiumicino, Italia: Au început lucrările la noua biserică parohială

Un moment important din viața comunității românești din Fiumicino, Italia, a avut loc miercuri, atunci când au demarat lucrările de construcție a noii biserici parohiale, cu hramul „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul”.

Evenimentul este un rod al rugăciunilor, jertfei și implicării membrilor comunității și al sprijinului constant oferit de Episcopia Italiei și cu implicarea Departamentului Românilor de Pretutindeni.

Părintele paroh Alin Cristian Olteanu, alături de membrii Consiliului și ai Comitetului Parohial, este recunoscător tuturor celor care au contribuit de-a lungul anilor la acest proiect și celor care continuă să-l susțină, fie prin donații, rugăciuni sau implicare directă.

Terenul care va găzdui biserica este pus la dispoziție de autoritățile locale și va fi un spațiu dedicat rugăciunii, comuniunii și afirmării identității pentru mulți dintre credincioșii români din regiune.

Legătura cu Dumnezeu

Parohia „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” din Fiumicino a fost înființată în ianuarie 2012, fiind încredințată părintelui Cristian Olteanu.

Fiumicino este o localitate din apropierea Romei, fiind gazda celui mai mare aeroport din Peninsulă.

Foto credit: Episcopia Italiei


Știri recente