Moment festiv pentru Biserica din Oltenia

Duminică, 27 iulie 2014, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu a săvârșit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a precizat Diac. Gheorghe Cioiu.

Câteva sute de credincioși veniți din toate cartierele Craiovei au participat la Sfânta Liturghie arhierească ce a marcat și împlinirea a 6 ani de arhipăstorire în scaunul de Întâistătător al Bisericii din Oltenia. Amintim că ceremonia de întronizare în scaunul de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de un sobor de 18 arhierei, în ziua de 27 iulie 2008, în Catedrala mitropolitană din Craiova, sub pronia Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, al cărui praznic este cinstit în această zi.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protosinghel Vladimir Dărângă, ecleziarhul Catedralei mitropolitane, a luat cuvântul adresând Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit cuvenitele urări de sănătate și îndelungă arhipăstorie în numele preoților și credincioșilor olteni. „Sunteți, Înaltpreasfinția Voastră, continuatorul unui lung șir de ierarhi care au păstorit în ogorul Bisericii din Oltenia, începând cu Antim, la 1370, continuând apoi cu toți ierarhii Râmnicului Noului Severin, și îi amintesc aici numai pe Sfinții Ierarhi Antim Ivireanul și Calinic de la Cernica, precum și continuatorul mitropoliților Olteniei din ultimii 75 de ani. Un lung șir de ierarhi ce a dat țării sfinți, martiri și cărturari de seamă. Vă considerăm darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut spre a ne îndruma pe calea spre mântuire. De aceea, la ceas aniversar, în numele clericilor și credincioșilor olteni, vă dorim sănătate și ani mulți de arhipăstorire”.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, IPS Irineu a detaliat învățăturile pericopei evanghelice din Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut, Matei 9, 27-35) și a vorbit despre viața și minunile tămăduitoare ale Sfântului Pantelimon. În acest context, Mitropolitul Olteniei a subliniat rolul hotărâtor al credinței în vindecarea sufletească și trupească a oamenilor. „Credința este lucrul cel mai de preț, ea stă la baza vindecării sufletești și apoi a celei trupești. Orbii din Evanghelia acestei duminici au fost mai întâi vindecați sufletește, datorită credinței lor, primind puterea dumnezeiască, vindecătoare. Am putea spune că boala trupească este numai o parte a bolii sufletești. De aceea vrăjmașul diavol îl atacă pe om în ceea ce are mai important: sufletul său. Aici folosește săgețile otrăvite ale poftelor, ale patimilor. Și după ce îmbolnăvește sufletul este mult mai ușor de îmbolnăvit trupul. Ca atare, dacă nu ne vindecăm mai întâi sufletește, cu greu ne putem vindeca trupește. Dacă nu ne spovedim, dacă nu ne căim pentru păcatele noastre, nu ne vom putea vindeca nici de neputințele trupești. Iată cum a rânduit Dumnezeu ca astăzi, când citim la Sfânta Liturghie despre minunile vindecătoare ale Mântuitorului Iisus Hristos, să cinstim și un cunoscut sfânt tămăduitor al neputințelor omenești, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, doctorul cel fără de arginți. Un sfânt pe care noi îl chemăm în ajutor la Taina Sfântului Maslu și în alte rugăciuni, îndeosebi pentru bolnavi. Așadar, în Biserica noastră vindecarea vine de la Mântuitorul Iisus Hristos și de la sfinții Săi, vindecare ce este primită numai pentru și în credință”, a conchis IPS Irineu.

În semn de aleasă bucurie pentru această binecuvântată aniversare, cei prezenți i-au dăruit IPS Părinte Mitropolit buchete de flori. La rândul lui, Mitropolitul Olteniei a mulțumit celor care l-au felicitat la ceas aniversar și i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.

Comentarii Facebook


Știri recente