Moment aniversar cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viață a Patriarhului României, la Palatul Patriarhiei

În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din București, astăzi, 22 iulie 2011, cu ocazia aniversări a 60 de ani de viață a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, în prezența Preafericirii Sale a avut loc un moment festiv la care au participat ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, dar și numeroase oficialități.

În deschiderea evenimentului Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, a dat citire mesajului Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu cu ocazia acestui moment aniversar.

„Vă felicităm pentru tot ceea ce ați realizat în ogorul Bisericii din România, căreia din tinerețe îi slujiți”, -menționează Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în mesaj -, astfel „călcând pe urmele înaintașilor Preafericirii Voastre, fericiții întru adormire patriarhi ai României, V-ați făcut mărturisitor al renașterii bisericești și spirituale […] Scriindu-Vă acestea, ne rugăm să se reverse din belșug darul binecuvântării Mântuitorului nostru, Care a răsărit din mormânt, peste Preafericirea Voastră și peste tot poporul ortodox român, iubitor de evlavie”.

Apoi, dl. Consilier de Stat, Gheorghe Angelescu a dat citire mesajului Președintelui României, dl. Traian Băsescu.

„În acest moment aniversar, vă doresc, Preafericirea Voastră, viață îndelungată, sănătate și împlinirea tuturor proiectelor pe care le-ați inițiat în cea mai înaltă demnitate pe care v-a conferit-o Biserica Ortodoxă Română”, menționează președintele României, dl. Traian Băsescu în mesajul adresat Patriarhului României.

În continuare dl. Mircea Geoană, Președintele Senatului României, a adresat un mesaj de felicitare Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române în care a evidențiat importanța activității Preafericirii Sale desfășurată în fruntea Bisericii Ortodoxe Române pentru întreaga societate românească.

„Preafericitul Părinte Daniel reprezintă un model nu doar pentru preoțimea din România, ci pentru toată suflarea creștină. Este un exemplu fericit al situației în care harul divin vine în completarea unei personalități puternice, a unui om bun, al unui bărbat hotărât să-și ducă la bună îndeplinire misiunea pe care și-a asumat-o”, a precizat domnul Mircea Geoană, Președintele Senatului României.

A urmat apoi mesajul Premierului României, dl. Emil Boc, care a fost citit de către dl. Adrian Lemeni, Ministru Secretar de stat pentru Culte.

„Apreciez eforturile Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române – începute la cârma Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, extinse astăzi la nivelul întregii țări – de a aduce un suflu nou în viața religioasă creștin-ortodoxă și monahală, prin punerea acesteia într-o mai pronunțată atingere cu viața concretă a societății și dinamica ei tot mai complexă sub efectele globalizării. Implicarea în importante proiecte de natură socială, atenția acordată comunităților românești din afara granițelor, preocuparea constantă pentru restaurarea monumentelor istorice și de artă bisericești, dar și pentru construirea unor biserici noi, grija pentru problemele pastorale, administrative și economice ale Bisericii sunt câteva dintre semnele acestei viziuni înnoitoare a Preafericirii Sale”, se menționează în mesajul dl. Emil Boc, Premierul României, adresat Patriarhului României.

„Sunt fericit ca președinte al Academiei Române, să transmit Părintelui Patriarh Daniel, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, calde urări de bine și felicitări pentru activitatea sa bogată de teolog, gânditor, om de cultură, om al societății, slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, în fruntea căreia se află, ales membru de onoare al Academiei Române, a spus domnul Academician Ionel Haiduc, Președintele Academiei Române

De asemenea, dl. Ioan Pânzaru, Rectorul Universității București, a adresat Preafericirii Sale un cuvânt de felicitare cu ocazia acestui moment aniversar urându-i Patriarhului României „plinătate de haruri, multă sănătate și pace sfântă pentru păstorirea înțeleaptă a Bisericii Ortodoxe Române”.

„Universitatea din București se bucură alături de Preafericirea Voastră în aceste momente festive și vă susține eforturile depuse în activitatea liturgică și misionară. Vă transmitem, Preafericite Părinte, sentimentele și gândurile noastre de apreciere, alături de mulțumirile noastre pentru relația apropiată și rodnică pe care o cultivați cu Universitatea din București”, a mai spus Rectorul Universității București.

Evenimentul a continuat cu Lansarea albumului aniversar Lucrând spre zidirea Bisericii apărut la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, album prezentat de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal.

De asemenea, a fost lansat volumul omagial Euharistirion Patriarhului Daniel al României, apărut la Editura Basilica. Prezentarea volumului omagial a fost făcută de Dl. Acad. Prof. Emilian Popescu.

Totodată, cu ocazia acestui moment deosebit din viața Bisericii Ortodoxe Române, a fost prezentat filmul documentar Devenire întru slujire realizat de Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române.

La final, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de binecuvântare.

Comentarii Facebook


Știri recente