Profesorul Moise Nicoară și scriitorul Liviu Rebreanu au fost comemorați miercuri la Gyula, pentru că au apărat drepturile românilor din Transilvania.
Manifestările au inclus o slujbă de pomenire, oficiată de către Episcopul Siluan al Ungariei, și o ceremonie de depunere de coroane la busturile celor doi, din parcul Catedralei Episcopale „Sfântul Nicolae”.
În 2024 se împlinesc 240 de ani de la nașterea profesorului Moise Nicoară, respectiv 80 de ani de la moartea scriitorului Liviu Rebreanu.
Amândoi au făcut închisoare, din cauza activităților publicistice favorabile românilor din Transilvania.

„Aici, în curtea Catedralei Episcopale Ortodoxe Românești din Gyula, din inima comunității românești din Ungaria, după anii 1990, atât că s-a consemnat memoria unor personalități, în speță Moise Nicoară, de la nașterea căruia se împlinesc exact peste trei zile 240 de ani, cât și Liviu Rebreanu, cunoscutul scriitor, care în viața sa a fost legat și de aceste locuri, prin prezența sa militară, dar cu siguranță și prin cărțile și prin lucrurile care le-a transmis despre românii din aceste părți”, a declarat Preasfințitul Părinte Siluan, pentru Trinitas TV.
„Moise Nicoară a luptat foarte mult pentru drepturile românilor din aceste părți, dar și pentru afirmarea Bisericii, el fiind și cel de numele căruia se leagă și înființarea școlii de teologie arădene, dar și aducerea unui episcop ortodox român la Arad, Nestor Ioanovici”, a adăugat ierarhul.
La manifestări a participat și Daniel Banu, consulul general al României la Gyula, care a vorbit despre importanța celebrării celor doi.
„Este o legătură intrinsecă între creația lor, contribuția pe care au avut-o la propășirea neamului român, dar și la promovarea identității noastre lingvistice, culturale și spirituale românești”, a declarat acesta.

De asemenea, Eva Șimon, directorul Săptămânalului „Foaia Românească”, a declarat: „Trei ani de zile Liviu Rebreanu a trăit printre românii din Gyula, acum o sută și ceva de ani. Strămoșii lui Moise Nicoară au construit această maiestuoasă catedrală pe care au lăsat-o pentru noi, dar nu-i cunoaștem atât de mult cât ar merita acești oameni, care au lăsat amprente nu doar în cultura și spiritualitatea mare românească, ci și în cea mică de aici, din orașul nostru”.
Foto credit: Episcopia Ungariei